,,Păcatele” îndulcitorilor artificiali

Doi dintre cei mai în vogă nutriționiști români își spun părerea sinceră despre ,,prafurile”, care dau gustul dulce fără adaos de calorii.

Andreea Ciulac

Visul oricărui gurman este să poată mânca cele mai decadente prăjituri fără teama că nu-l vor mai încăpea pantalonii. Așa se explică succesul produselor de tip „light”, de la sucuri și până la înghețate care promit plăcere fără calorii și pe care oamenii le consumă fără să se gândească de două ori. Însă în ultimii ani, medicii nutriționiști au dat totul felul de verdicte în privința îndulcitorilor: ba că ar îngrășa chiar mai tare decât zahărul, ba că ar declanșa tot soiul de boli cumplite de la cancer și până la diabet.

Și specialiștii români se împart în două tabere când vine vorba să dea un răspuns la întrebarea „Cât de sănătoși sunt îndulcitorii?”.

Mituri versus Studii

“Nu există la ora asta pe piață îndulcitori nocivi și nenocivi. Este mare păcat că lumea mai pleacă încă urechea la astfel de lucruri. În toata UE avem aceeași legislație cu privire la îndulcitori, care sunt verificați și răsverificați atât la punerea pe piață cât și periodic. Acum este în re-evaluare aspartamul și, deși Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentară (EFSA) a trecut prin absolut toate studiile efectuate, nu a reușit să găseasca nimic împotriva acestui produs”, ne lămurește medicul Corina Zugravu.

Colegul său, Cristian Mărgărit este însă ceva mai rezervat. “Consumul îndulcitorilor de sinteză (și chiar al celor naturali) ar trebui să fie ocazional, existând suspiciuni că ar tulbura metabolismul, inclusiv în direcția creșterii apetitului, diabetului și obezitatii. Cei mai comuni sunt aspartamul, surcaloza, acesulfam-K, zaharina și ciclamatul”, spune specialistul Mărgărit.

El preferă zahărul în porții mici în locul îndulcitorilor consumați peste măsură: “O linguriță de zahăr în cafea are efecte negative neglijabile. Îndulcitorii naturali (sucanat, xilitol, sucanat, eritritol) au mai puține calorii (sau zero), dar pot tulbura și ei metabolismul și trebuie folosiți ocazional. Îndulcitorii de sinteză sunt foarte controversați, așa că prefer să îi evit cu totul”.

Planta salvatoare: stevia din America de Sud

Iar soluția tuturor neînțelegerilor pare să fie extractul din Stevia rebaudiana, o plantă de origine sud-americană, cu zero calorii și o putere de îndulcire de 300 de ori mai mare decât al zahărului. Iar pe deasupra, studiile au arătat că are și proprietățile curative: controlează diabetul și depresia, reduce poftei de dulce, diminuează dorinţei de a fuma şi de a consuma alcool, ameliorează gingivitele şi acneea. Deși nu este 100% naturală, din cauza procesului de extracție, stevia pare să fie cel mai sigur îndulcitor. A fost aprobat în 2011 în Uniunea Europeană, iar în țara noastră se găseşte, printre altele, sub formă de picături de pus în cafea, de exemplu, la Plafar, dar şi în compoziţia bomboanelor. Preţurile variază între 11 lei pentru o sticluţă de 50 ml de extract lichid de stevia, la aproape 60 de lei pentru 100 de pliculeţe de pudră de stevia.

 

 

Recent Posts

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii

Horoscop de weekend 3-6 mai: Surprize mari pentru zodii. Pentru Berbec, eforturile fizice aduc armonie…

13 minute ago

Sunt probleme cu pensiile: Mulți nu și-au primit banii înainte de Paște. Ce decizie s-a luat

Probleme cu pensiile românilor. Autoritățile spuneau că toți pensionarii își vor primi pensia înainte de…

43 de minute ago

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple pe care un…

o oră ago

Medic: Nici cea mai grasă carne nu îți va crește colesterolul dacă o mănânci cu asta

Friptura de miel este vedeta zilei de Paște și este nelipsită de pe mesele românilor…

2 ore ago

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

2 ore ago

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic