Sari la conținut

Cancere pulmonare nediagnosticate în timpul pandemiei. Medicii oncologi trag un semnal de alarmă

Pacienți cu cancer. Centre oncologice de renume, spitale și clinici private, societăți medicale și asociații de pacienți lansează, cu sprijinul Roche România, campania „E în regulă să-ți fie frică. Din frică ne protejăm”, cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor la care se expun pacienții oncologici prin întreruperea tratamentului sau dacă boala nu este diagnosticată la timp. 

Campania se desfășoară prin intermediul unor spoturi TV precum şi al platformei CdelaControl.ro, unde se află informații despre control, prevenție, managementul corect al bolii, precum și o hartă interactivă în care pot fi găsite toate spitalele și clinicile din România care tratează pacienții cu cancer.

Campania se adresează tuturor persoanelor care pot ajunge să dezvolte cancer pulmonar, cancer de vezică urinară sau cancer de sân, precum și pacienților care suferă deja de aceste afecțiuni, dar se tem să meargă la tratament.

Circuite și proceduri speciale pentru diminuarea riscului de a contracta COVID-19

„Pentru pacienții oncologici, vizita la medic și tratamentul sunt vitale și nu trebuie amânate. Cu toate acestea, de la începutul pandemiei de COVID-19, mulți dintre pacienții deja diagnosticați au încetat să mai vină la tratament. Înțeleg că pacienții se tem de riscul infectării cu COVID-19, însă riscul ca boala să progreseze crește considerabil în lipsa administrării tratamentului. Îi asigur pe pacienți că noi, medicii, am luat toate măsurile necesare pentru diminuarea riscului de a contracta virusul, am creat circuite și proceduri speciale, astfel încât pacienții să se simtă și să fie în siguranță atunci când revin la tratament,” spune Conf. dr. Lucia Stănculeanu, președinte Societatea Națională de Oncologie Medicală din România

 

Peste 3.000 de cazuri de cancer pulmonar nediagnosticate de la debutul pandemiei

„După estimările noastre și prin comparație cu anii precedenți, de la începutul pandemiei, deci în ultimul an de zile, peste 3,000 de cazuri de cancer pulmonar au trecut nedetectate. Adică 3,000 de români suferă de acest tip agresiv de cancer și nu știu, deci nu fac tratamentul necesar pentru a stopa evoluția bolii! Profit de această ocazie pentru a face apel la românii care sesizează că apar simptome ale unor boli grave, să meargă la spital, să aibă curaj să se adreseze medicilor, astfel încât să poată depista afecțiunile serioase în stadii incipiente, când tratamentul poate da rezultate foarte bune”, spune Prof. dr. Tudor Ciuleanu.

Pacienți cu cancer. Cele mai importante informații despre cancer

Platforma CdelaControl.ro le oferă pacienților cu cancer pulmonar, de vezică urinară sau de sân și celor dragi lor, informații despre boală, de ce și cât de importantă este administrarea corectă și neîntreruptă a tratamentului, precum și o hartă interactivă a României, ce include lista completă de spitale și clinici unde se tratează afecţiunile oncologice în țară. Toate informațiile sunt verificate de medici specialiști cu experiență în tratarea acestor afecțiuni. 

Campania vizează cancerul de plămân, cancerul de vezică urinară și cancerul de sân, unele dintre cele mai frecvente tipuri de cancer cu care se confruntă românii. În stadiile avansate ale cancerului pulmonar, din păcate, opțiunile de tratament sunt limitate. De aceea, este esențial ca pacienții să se adreseze medicului încă de la primele simptome respiratorii, oricât de minore ar fi acestea. În plus, depistarea cancerului de vezică în fază incipientă crește de patru ori șansele de supraviețuire, iar diagnosticul precoce al cancerului de sân duce la o evoluție bună a bolii în peste 75% dintre cazuri. 

Institute oncologice, spitale și clinici private, societăți medicale și asociații de pacienți fac impreună un apel la conștientizarea importanței de a trata și depista rapid cancerul, chiar și în timpul pandemiei

Pacienții oncologici sunt invitați să își învingă teama de COVID-19 și să se întoarcă la medic pentru a-și continua tratamentul, încrezători că spitalele și centrele oncologice respectă cu strictețe regulile de siguranță sanitară. În plus, românii care sesizează că se confruntă cu simptomele unor boli grave trebuie să se adreseze de urgență medicilor, pentru a primi cât mai repede un diagnostic și să înceapă tratamentul corespunzător. 

Aceste mesaje sunt susținute la unison de către partenerii campaniei  E în regulă să-ți fie frică. Din frică ne protejăm: Societatea Română de Radioterapie, Institutul Regional de Oncologie Iași, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ioan Chiricuță” Cluj-Napoca, Societatea Națională de Oncologie Medicală România , Institutul Oncologic „Prof. Alexandru Trestioreanu” București, Institutul Clinic Fundeni, București, MedLife, Amethyst, Sanador, Regina Maria, Medisprof, Centrul de Oncologie „Sfântul Nectarie” Craiova, Asociația Onco Help, Spitalul Oncofort, Asociația Imunis, Asociația pentru prevenția și lupta împotriva cancerului Amazonia, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

Mai multe detalii despre platformă și campanie pot fi accesate pe www.cdelacontrol.ro.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel