Din cuprinsul articolului
Ni se spune că în centrul sistemul sanitar este pacientul, că se face totul pentru binele lui. Dar nu e tocmai așa. Dacă, în România, un plătitor de asigurări de sănătate către stat poate fi tratat doar în privat, bolnavul în cauză va trebui să plătească din propriul buzunar. De ce? Legislația în vigoare nu acceptă așa ceva…
Dana Lascu
Numeroasele scandaluri din ultimele luni din sistemul sanitar românesc scot la iveală o realitate aberantă. după scandalul dezinfectanților din această primăvară, spre exemplu, numărul românilor care au plecat la tratamente în străinătate a crescut brusc cu 20%. Statul român, în baza unor dosare medicale, aprobă și decontează zeci de tratamente, unele și de peste 200.000 de euro de persoană. Nu de puține ori, însă, e vorba de intervenții care ar putea fi făcute foarte bine în clinicile private din țară. Doar că acestea sunt scoase din discuție, din start. Cum? Pentru că nu se decontează la privat decât ce se face și la stat. La același preț, evident.
Suntem în rândul lumii, dar doar pe hârtie
În urmă cu o lună, anunțam în Doctorul zilei o premieră pentru pacienţii afectaţi de boli hematologice maligne, precum leucemia acută limfoblastică, care au ca indicaţie terapeutică de iradiere corporală totală (Total Body Irradiation – TBI) şi transplantul medular. Ei își găsesc salvarea doar în clinici din străinătate, deși, culmea, cele două proceduri pot fi făcute foarte bine în țară, dacă sunt combinate serviciile a două spitale: unul de stat și unul privat.
Anunțam, la vremea respectivă, că patru proceduri TBI au fost deja realizate, în premieră, la centrul privat Amethyst Radiotherapy din Otopeni, transplantul fiind ulterior efectuat la Institutul Clinic Fundeni. De la Institutul de stat, anual, doar circa 15 olnavi primesc indicația de iradiere corporală totală şi transplant medular. Doar că, la noi, nu se decontează decât transplantul, pe când iradierea, care ar costa înjur de 17.000 de euro de persoană, nu. Și, uite așa, pacienții aceștia pleacă peste hotare.
„Până în prezent, pacienţii care aveau indicaţie de iradiere corporală totală şi transplant de măduvă erau trimişi în străinătate la tratament, costurile suportate de stat ridicându-se la aproximativ 200.000 euro per pacient. În ţară, costul celor două proceduri ar fi de circa 70.000 euro, din care doar transplantul este decontat de către stat” confirma, atunci, Dr. Carmen Orban, manager al Institului Clinic Fundeni.
Din nefericire, acesta nu este un caz singular. Sunt zeci de proceduri care se pot face în privat, dar pe care statul nu vrea să-l deconteze la prețul cerut de aceste clinici.
Îi plătim pe alții cu zeci de milioane de euro
De ce? În primul rând, pentru că orice procedura trebuie acreditată de stat. „Trebuie făcute evaluări, trebuie acreditări, trebuie stabilit un preț, e un procedeu care durează”, ne-au explicat, sub protecția anonimatului, oameni din sistem.
Apoi, e și problema prețului. Statul nu poate accepta ca privatul să stabilească prețul pentru o nouă intervenție, întrucât, dacă se va face ulterior și la spitalele de stat, va trebui și către aceștia decontată tot la prețul mai mare stabilit de privat, „or asta înseamnă costuri mari pe timp îndelungat. E mai ieftin să trimiți 10-15 pacienți anual afară”, ne-au explicat, spre stupefacția noastră, aceiași oameni.
Așa că trimitem pacienți afară cu duiumul. Anul trecut, fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, recunoștea că pentru pacienţii români care se tratează în alte ţări din Uniunea Europeană, CNAS plăteşte anual în jur de 70 de milioane de euro.
Explicația CNAS: Prețul, identic la stat și la privat. Nu decontăm proceduri
Într-un răspuns oficial transmis redacției, CNAS citează întreaga legislație în vigoare, în care nu este prevăzut, însă, expres, cuvântul „privat” sau caz special. „Casele de asigurări de sănătate nu pot deconta serviciile medicale spitaliceşti decât unităţilor sanitare cu care se află în relaţie contractuală”, ni se spune în răspunsul oficial. Or, dacă clinica nu are prpocedura acreditată de stat, nici vorbă de a face contract pe ea. De asemenea, tot reprezentanții CNAS precizează că „spitalul, indiferent de forma de organizare (public sau privat), în baza contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat cu casa de asigurări de sănătate, este obligat să acorde serviciile medicale care fac obiectul contractului şi să suporte pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice”. Important este că nu s eplătește procedura ca atare, ci serviciul luat pe întregul, așa cum ne explică experții de la Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar (SNSPMPDS), cei care, de fapt, stabilesc „prețul”.
Cine și cum stabilește, de fapt, prețul
Dr. Marius Ciutan, responsabil pentru relația cu presa al SNSPMPDS, ne arată că: „decontarea serviciilor spitalicești în România se face pe caz rezolvat în sistem DRG. Aceasta înseamnă că la externarea pacientului, acel episod de spitalizare este clasificat într-o grupă DRG după diagnostic, procedurile efectuate, vârstă, etc. Grupa DRG este caracterizată prin similitudinea tipului de patologie și prin consum similar de resurse. Fiecărei grupe DRG îi este atribuită o valoare relativă care intră în algoritmul de calcul al sumei decontate pe acel caz în acea unitate sanitară. Modul de decontare este stabilit prin normele contractului cadru cu CNAS (pentru anul în curs Ordinul comun al MS și CNAS nr. 763/377/2016 cu modificarile și completările ulterioare). În consecință, nu există un preț al intervențiilor chirurgicale, ci există o sumă decontată pentru un anumit caz. (…) O intervenție chirurgicală, indiferent unde este efectuată, nu este decontată ca atare, ci integrată în decontarea episodului de spitalizare și în concordanță cu contractul încheiat între unitatea sanitară cu paturi și CNAS, cu respectarea Normelor contractului cadru și a pachetelor de servicii stabilite prin HG (pentru anul in curs HG nr. 161/2016)”. Din aceste calculi pot fi ușor omise procedurile noi făcute doar în clinicile private, întrucât, pentru ele, nu se poate stabili, spre exemplu, consumul similar de resurse, neexistând un precedent în spitalele de stat.
