joi, mai 14, 2026
11.1 C
București

Pacienții paralizați s-ar putea mișca din nou

Patru bărbaţi paralizaţi de la piept în jos, cărora li se spusese că starea lor este irecuperabilă, au reuşit să îşi mişte voluntar picioarele – deşi nu au ajuns să meargă din nou – după ce un dispozitiv electric le-a fost implantat în coloana vertebrală, au anunţat cercetătorii americani.

Potrivit Reuters, succesul medical, deşi obţinut cu un număr mic de pacienţi, este încurajator în ceea priveşte crearea unui tratament nou care ar putea ajuta persoanele paralizate şi cu leziuni ale măduvei coloanei vertebrale să îşi recapete autonomia.

Pe de altă parte, rezultatele pun sub semnul întrebării o presupunere-cheie despre leziunile de la nivelul măduvei coloanei, potrivit căreia tratamentul se bazează pe refacerea sau înlocuirea neuronilor afectaţi, de exemplu, cu celule-suşă, proceduri care s-au dovedit extrem de dificile.

Citeste si…

„Mesajul important în acest caz este că persoanele cu leziuni ale măduvei de tipul celor pe care le au aceşti bărbaţi nu mai trebuie să creadă că sunt condamnate pe viaţă la paralizie”, a declarat într-un interviu Roderic Pettigrew, directorul Institutului naţional de bioinginerie şi imagistică biomedicală, din cadrul Institutelor naţionale ale sănătăţii din SUA.

Recuperarea parţială obţinută în cazul pacienţilor „irecuperabili” sugerează că medicii şi terapeuţii ar putea ajuta milioane de persoane paralizate. „Acest lucru este posibil deoarece terapia fizică poate imita unele aspecte ale stimulării electrice oferite de dispozitiv”, a afirmat Susan Harkema, specialist în recuperare neurologică la Spinal Cord Injury Research Center, afiliat Universităţii din Louisville, Kentucky, care a coordonat acest studiu.

Citeste si…

„Unul dintre aspectele pe care le relevă acest studiu este că pacienţii cu leziuni ale măduvei spinării au şanse mai mari de recuperare chiar şi fără această stimulare electrică. În prezent, pacienţii nu beneficiază de recuperare deoarece nu sunt consideraţi «investiţii profitabile». Ar trebui să reanalizăm ceea ce li se oferă, deoarece recuperarea poate duce la vindecare pentru mai mulţi pacienţi”, a precizat Susan Harkema.

Studiul cercetătorilor americani a fost publicat în revista Brain.

 

 

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Un dispozitiv revoluționar redă vocea pacienților după accident vascular cerebral (AVC)

Un dispozitiv inovator, Revoice, folosește inteligența artificială pentru a...

Şi-a recăpătat vederea după ce medicii i-au implantat un dinte în ochi

O intervenţie chirurgicală controversată i-a permis unui bărbat în...

INOVATIV. Un nou mod de măsurare a tensiunii arteriale. Calculator accesibil oricui, inclusiv pentru stabilirea medicaţiei

Nediagnosticată la timp şi netratată, hipertensiunea arterială poate pune în pericol...

INOVATIV. Cum poate fi depistat cancerul în doar 3 secunde?

Medicii atrag atenţia că, de multe ori, femeile amână...

Citește și