Sari la conținut

Papa Francisc se vaccinează anti-Covid. ”E o alegere etică, pentru că nu riști doar viața ta, dar și viața altora”

Din cuprinsul articolului

Papa Francisc se vaccinează anti-Covid. Suveranul Pontif a anunțat că s-a programat deja să primească vaccinul Covid, săptămâna viitoare. 

„Săptămâna viitoare, începem să îl facem aici (la Vatican) și am o programare, trebuie făcut”, a spus Papa, într-un interviu acordat postului TV Canale 5.

În fața vaccinului, „există un negaționism suicidar pe care nu aș ști să-l explic, dar astăzi trebuie să ne vaccinăm”.

Papa Francisc se vaccinează anti-Covid

„Cred că din punct de vedere etic toată lumea trebuie să se vaccineze, este o alegere etică, pentru că nu riști doar sănătatea ta, viața ta, dar și viața altora”, explică el, în acest interviu.

„Când eram copil, îmi amintesc că era o epidemie de poliomielită, din cauza căreia mulți copii au rămas paralizați și așteptam cu disperare un vaccin”, își amintește papa argentinian. „Apoi am crescut în umbra vaccinurilor, împotriva rujeolei, împotriva acestuia, împotriva aceluia, vaccinuri care erau făcute copiilor”.

„Nu știu de ce cineva spune: „Nu, vaccinul este periculos”, dar dacă doctorii îl prezintă ca un lucru care poate fi bun, care nu prezintă riscuri speciale, de ce să nu-l facem?” s-a întrebat Papa Francisc.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel