Paralizia Bell sau paralizia facială apare spontan și din fericire, de multe ori, trece de la sine, în câteva săptămâni. Paralizia Bell este de fapt paralizia unilaterală de nerv facial periferic, care duce la slăbirea bruscă a muşchilor feței. Specialiștii spun că nu această afecțiune nu este rezultatul unui accident vascular cerebral.
Acest tip de paralizie poate să apară la orice vârstă, iar cauza exactă a ei nu se cunoaște încă. Se crede că de vină este o infecție virală. De asemenea, o mulțime de afecțiuni au fost asociate cu riscul de paralizie Bell. Acestea sunt: varicela, pojarul, oreionul, afecțiunile respiratorii virale, gripa.
Din fericire, această condiție medicală este temporară. Simptomele se ameliorează în câteva săptămâni și dispar în câteva luni.
Iată care sunt principalele semne și simptome:
- Are loc o slăbire bruscă la nivelul feței – pe o parte a feței. Zona feței afectată este lipsită de
- Pacientul se confruntă cu o creștere a secreţiei lacrimale la nivelul ochiului afectat.
- Persoana în cauză este în imposibilitatea de a mai zâmbi sau de a râde.
- Dureri mari de cap și uneori durere în jurul maxilarului afectat.
- Pacientul are o salivație în exces din cauza imposibilității de a închide complet gura.
- Apar și dificultățile de înghițire.
Paralizia Bell este diagnosticată după ce medicul a realizat o anamneză riguroasă. De asemenea, examenul neurologic este important, pe baza lui stabilindu-se diagnosticul diferențial. Uneori, se ajunge ca bolnavului să i se recomande alături de analizele de sânge și CT -ul ( computer tomograf) sau chiar RMN-ul (rezonanța magentică nucleară). Se fac aceste investigații dacă medicul vrea să excludă un diagnostic de tumori cerebrale, de exemplu.
În ce constă tratamentul:
Cele mai multe persoane cu paralizie Bell se recuperează complet – cu sau fără tratament. Cu alte cuvinte, nu există un tratament specific pentru această afecțiune. Însă, uneori, medicul poate să prescrie anumite medicamente care să diminueze simptomele. În cazul în care paralizia facială nu trece de la sine sau cu tratament medicamentos în jumătate de an și starea pacientului nu e bună, se poate ajunge la operație. De ajutor sunt și ședințele de fizioterpie.
