Categories: Ştiri sănătate

Părintele Calistrat și-a spus părerea despre cazul Visarion Alexa: „Şi eu am trecut prin chestia asta”!

Părintele Calistrat Chifan este un părinte cu mare har ce slujește la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, iar în cadrul unei emisiuni postate pe canalul de YouTube a abordat subiectul agresiunii sexuale în care este implicat și acuzat preotul Visarion Alexa.

Părintele Calistrat susține că și domnia sa a trecut prin situații similare, atunci când doamnele veneau la spovedanie și aveau „oleacă de îndrăzneală”.

„Şi eu am trecut prin chestia asta. Am avut suficiente enoriașe din astea. Nu obraznice, oleacă de îndrăzneală si au aruncat tot felul de aluzii sau tot felul de chestiuni. Acum eu cred următorul lucru, părerea mea personală: nu știu în ce măsură a greșit părintele, mai ales că e om însurat cu soție, cu copii.

Nu cred că era neapărat pentru dânsul, cheia principală, ca să facă el avansuri persoanei respective, treaba lor ce or fi vorbit. Auzisem ceva că erau prieteni de doi ani și vorbeau permanent la telefon.

Marele duhovnic a declarat că și el a avut conversații cu astfel de persoane și, spune el, le-a salvat în telefon în funcție de „problemele” pe care le avea fiecare. Părintele afirmă că ajunsese chiar la 200 de mesaje și 800 de apeluri primite în aceeași zi, de la aceeași persoană.

„Aflați că am avut și eu persoane, nu le spun obsedate, era ceva patologic, acum le am însemnate în telefon după apucături: doamna cu chef de vorbă, doamna cu vrăji în cap, doamna cu chef de ceartă, doamna îndrăzneață, doamna tupeistă, și când sună scriu: sunt la spovedit sau la slujbă, vă rog lăsați mesaj.

Nu știu la ce record a ajuns părintele Visarion, dar eu am ajuns la 200 de mesaje primite într-o zi de la aceeași persoană și 800 de apeluri. Îmi spunea același lucru: dacă mă calci pe bec mă duc la Mitropolie și spun că îți bați joc de mine”, a povestit acesta.

„Părinte sunteți un nesimțit. Cu mine nu încercați așa ceva că vă dau cu geanta în cap”

Totodată el susține că acest caz este o telenovelă și că vina este a amândurora. Pe de-o parte a femeii care susține că a fost agresată sexual de părinte, că nu s-a opus ferm, iar pe de altă parte a preotului pentru că nu a fost prudent.

„Părinte sunteți un nesimțit. Dacă ați încercat cu altcineva, opriți-vă, cu mine nu încercați așa ceva că vă dau cu geanta în cap. Și eu cred că părintele nu continua.

Aici greșeala principală o are părintele pentru că nu a fost prudent: să ai undeva un loc vizibil, uitați este cameră, se vede, nu încercați să faceți prostii sau gesturi obscene.

De ce-mi miroase mie că ar fi ceva cusut ușor cu ață alba. Pare interesant următorul fenomen: cum de tu, supărată, atinsă, deranjată, abuzata, agresată de ce ți s-a întâmplat ție treaba asta în aprilie și tu ai venit tocmai în septembrie? Dacă ți s-a întâmplat azi, azi te-ai dus! Ca să nu se perpetue problema. Aș putea spune că doamna a fost bine pregătită exact în ce trebuia să facă sau dirijată de cineva. Și biserica are dușmanii ei”, a mai spus părintele Calistrat.

Recent Posts

Încă o creștere a pensiilor pentru anumite categorii după ce Casa de Pensii a inclus o nouă activitate ca vechime în muncă

Încă o creștere a pensiilor pentru anumite categorii. Se propune introducerea unei noi perioade care…

o oră ago

10 semne tăcute că ai o infecție la rinichi. Când trebuie să mergi la medic

Semne de infecție renală. Infecțiile renale sunt relativ rare, dar pot fi grave. Cunoscută medical…

2 ore ago

Când ajung pensiile pe luna iunie

Când ajung pensiile pe luna iunie. În luna mai, s-a produs o modificare semnificativă în…

2 ore ago

Pensie mai mare cu 1.650 lei după recalculare pentru această categorie de pensionari

Pensie mai mare cu 1.650 lei. Recalcularea pensiilor pentru o anumită categorie de pensionari va…

3 ore ago

Alimentul-medicament care ar putea reduce riscul de deces din cauza demenței

Alimentul-medicament care reduce riscul de deces din cauza demenței. Datorită influențelor populare precum talk-show-urile cu…

3 ore ago

Citeste si: