Categories: Stil de viaţă

Părintele Cleopa: Cum să ne izbăvim de lucruri necurate și de farmece!

Farmecele și vrăjile există. Chiar dacă efectul lor este pus la îndoială, ele se fac. Motivele sunt diverse: invidie, răzbunare, disperare sau pentru a atinge un anumit scop.

Dacă în ultima vreme simți că nimic cu mai merge ca înainte, te simți mereu obosit, fără putere și ai parte de tot felul de greutăți, citește spusele părintelui Cleopa Ilie.

„Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu si aleargă regulat la Sfânta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului și al vrăjitorilor, care sunt vrăjmașii lui Dumnezeu.

Deci, cei ce au credință tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi în credință, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat și să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni si lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) și așa cu răbdare și cu credință se vor izbăvi de vrăji si vor primi darul Duhului Sfînt.”, spunea bunul Părinte Ilie Cleopa, potrivit Ortodoxia.

În învățăturile lăsate după moartea sa, Părintele Cleopa dezvăluia ce trebuie să faci ca să nu atingă nimic rău. Este vorba despre trei lucruri!

„Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face.

Odată ce te-ai mărturisit şi eşti sub canonul duhovnicului ai intrat în taina lui Iisus Hristos.

Părintele Cleopa: „Nimic rău nu te atinge, dacă ai trei lucruri…”

De aceea când se întâmplă ceva, o sfadă în casă la voi, ori femeia, ori bărbatul, ori un copil, ştii care biruieşte? Ia să-mi spuneţi! Mânca-v-ar raiul!

Cel care va zice întâi: „Iartă-mă, mamă, că am greşit” sau „Iartă-mă, bărbate, că am greşit” sau „Iartă-mă, femeie”, acela a biruit pe draci. În măsura în care iartă, e şi el iertat de Dumnezeu.

Nu când ţi-a zice unul „Iartă-mă”, tu să-i zici: „Du-te de aici, lasă că te ştiu eu cine eşti!”, că atunci eşti mai rău decât toţi dracii.

Când lui Petru apostolul i se părea că e milostiv, L-a întrebat pe Mântuitorul, Doamne, de câte ori voi ierta pe fratele meu?

Până la şapte ori într-o zi? Mântuitorul i-a curmat pentru veşnicie părerea asta: Petre! Nu de şapte ori, ci de şaptezcci de ori câte şapte într-o zi. Adică întotdeauna.

Chiar dacă te-a bătut unul, dacă îi zici „iartă-mă”, ai biruit şi pe diavolul şi pe el. Ţi-ai luat cununa de mucenic, dacă ai cerut iertare.

Se întâmplă în viaţa omului, în casă, câte nu se întâmplă? Care îşi cere iertare întâi, acela a biruit. Şi el are plată mare la Dumnezeu şi îl linişteşte pe celălalt”, spunea Părintele Cleopa.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa, Vol. 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, pag. 108

Sursă: Ortodoxia

Recent Posts

3 semne oculte care arată că ficatul tău nu funcționează corect

Mulți oameni nu știu că au o problemă la ficat pentru că nu simt durere.…

24 de minute ago

Un medic a dezvăluit ce se întâmplă cu ficatul tău dacă mănânci ouă la micul dejun

Mulți oameni includ ouăle la micul dejun. Dar cum afectează acest lucru ficatul? Nutriționistul rus…

55 de minute ago

Nostradamus a prezis soarta Bisericii Catolice: se apropie Judecata de Apoi?

Nostradamus, celebrul astrolog francez, a câștigat popularitate încă de la publicarea lucrării sale "Profețiile" în…

o oră ago

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

11 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

11 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia