Sari la conținut

Părintele Cleopa: „Nimic rău nu te atinge, dacă ai trei lucruri…”

Parintele Cleopa
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Sfaturi de la Parintele Cleopa

Prin învățăturile rămase după moartea sa, părintele Cleopa a evidențiat ce trebuie făcut dacă vrei să fii păzit de toate relele. E vorba de trei lucruri!

„Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face.

Odată ce te-ai mărturisit şi eşti sub canonul duhovnicului ai intrat în taina lui Iisus Hristos.

Parintele Cleopa
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Părintele Cleopa: „Nimic rău nu te atinge, dacă ai trei lucruri…”

De aceea când se întâmplă ceva, o sfadă în casă la voi, ori femeia, ori bărbatul, ori un copil, ştii care biruieşte? Ia să-mi spuneţi! Mânca-v-ar raiul!

Cel care va zice întâi: „Iartă-mă, mamă, că am greşit” sau „Iartă-mă, bărbate, că am greşit” sau „Iartă-mă, femeie”, acela a biruit pe draci. În măsura în care iartă, e şi el iertat de Dumnezeu.

Nu când ţi-a zice unul „Iartă-mă”, tu să-i zici: „Du-te de aici, lasă că te ştiu eu cine eşti!”, că atunci eşti mai rău decât toţi dracii.

Când lui Petru apostolul i se părea că e milostiv, L-a întrebat pe Mântuitorul, Doamne, de câte ori voi ierta pe fratele meu?

Până la şapte ori într-o zi? Mântuitorul i-a curmat pentru veşnicie părerea asta: Petre! Nu de şapte ori, ci de şaptezcci de ori câte şapte într-o zi. Adică întotdeauna.

Chiar dacă te-a bătut unul, dacă îi zici „iartă-mă”, ai biruit şi pe diavolul şi pe el. Ţi-ai luat cununa de mucenic, dacă ai cerut iertare.

Se întâmplă în viaţa omului, în casă, câte nu se întâmplă? Care îşi cere iertare întâi, acela a biruit. Şi el are plată mare la Dumnezeu şi îl linişteşte pe celălalt”, spunea Părintele Cleopa.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa, Vol. 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, pag. 108

Sursă: Ortodoxia

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel