Sari la conținut

Pașaportul verde. Ce informații conține și unde vei putea călători?

certificatul verde

Pașaportul verde este util numai în Uniunea Europeană, potrivit autorităților. Alte state impun carantinarea, în ciuda imunizării complete prin vaccinare sau a dovezii unui test negativ. De asemenea, acesta oferă informații importante, ce determină modul în care vom călători.

Pașaportul verde conține informații despre anticorpii anti-COVID, obținuți fie prin vaccinare, fie în mod natural, prin recuperare după infecția Covid-19. Documentul va putea afișa și dovada unui test Covid făcut în prealabil, cu câteva ore înainte de călătorie.

Pașaportul verde va fi utilizat numai în UE

Rareș Bogdan, europarlamentar, a explicat pentru DC News ce implică acest pașaport și, de asemenea, cum va fi utilizat.

„Acest certificat verde e unul stabilit la nivelul Comisiei Europene și la nivelul Parlamentului după lungi dezbateri, acceptat de către conclavul zeilor din Consiliul European, acolo unde sunt președinții și premierii și el va avea un rol determinant în modul în care ne vom mișca la nivelul Europei. Nu putem reglementa la nivelul Bruxelles-ului ce face Australia sau Canada. În Australia e o situație similară, ba mai mult, persoana plătește carantina.

Nici Australia, nici Canada nu fac parte din Uniunea Europeană. Cu siguranță că vei putea merge în Grecia, Italia, Spania, Germania, Portugalia, Franța cu certificatul verde, fără să ai nevoie de test PCR. E un ajutor extraordinar. Se discută mult de evenimente, tuturor ne e dor de acestea. Foarte multe țări discută despre introducerea acestui certificat în momentul în care participi la un astfel de eveniment”, explică europarlamentarul Rareș Bogdan.

Situația vaccinării la nivel global

În lume s-au administrat până acum peste 748 de milioane de doze de vaccin anti-COVID – anunță Bloomberg pe site-ul său special creat pentru monitorizarea imunizării. Astfel, aproape 5% din populația lumii ar fi primit serul, dintr-un procent de aproximativ 70%-80% necesar pentru revenirea la o viață normală. Fiecare țară are însă ritmul său de vaccinare, iar performanțele cele mai bune sunt deținute de Israel, cu 56,6% din populație complet vaccinată. Aici – mai notează Bloomberg – s-a constatat o scădere importantă a numărului de infectări și decese asociate noului coronavirus, potrivit Rador.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: