Din cuprinsul articolului
Un nou studiu bazat pe date Medicare arată că aproape 25% dintre pacienții cu demență din SUA primesc în continuare medicamente considerate riscante pentru vârstnici, deși ghidurile clinice recomandă prudență și folosirea lor doar în situații limită. Este vorba despre medicamente care pot „întuneca” funcția cognitivă, pot crește somnolența și confuzia și, mai ales, pot ridica riscul de căderi și complicații grave.
Mesajul studiului depășește granițele SUA, fiindcă aceste clase de medicamente se folosesc și în România, inclusiv la pacienți cu Alzheimer și alte demențe, pentru agitație, agresivitate, delir sau tulburări de somn. Iar dilema este aceeași: când lipsesc resursele pentru îngrijire și intervenții psihosociale, soluția rapidă devine adesea pastila.
Ce medicamente sunt vizate și de ce sunt considerate periculoase pentru vârstnici
Cercetătorii vorbesc despre medicamente „brain-altering”, adică substanțe care acționează asupra neurotransmițătorilor și pot modifica direct starea de vigilență, comportamentul și funcția cognitivă. În studiu, ele sunt grupate în cinci categorii, iar în prim-plan apar:
-
antipsihoticele
-
unele antidepresive
-
barbituricele și alte sedative cu risc crescut la vârstnici
Multe dintre aceste medicamente apar și în Beers Criteria, lista de referință publicată de American Geriatrics Society cu medicamente care ar trebui evitate sau folosite cu prudență la persoanele în vârstă.
Problema nu este că nu ar exista niciodată indicații. Problema este că, la demență, aceste substanțe pot amplifica exact lucrurile pe care încerci să le controlezi: confuzie, dezorientare, instabilitate.
Ce a descoperit studiul publicat în JAMA
Echipa a analizat date din Health and Retirement Study conectate la cererile tradiționale Medicare pentru 4.842 de persoane de peste 65 de ani (2013–2021). Participanții au fost împărțiți după status cognitiv: normal, afectare cognitivă ușoară, demență. Apoi s-a verificat cine a primit cel puțin o prescripție de minimum 28 de zile din aceste clase.
Rezultatul:
-
17% dintre cei fără probleme cognitive
-
aproape 22% dintre cei cu afectare cognitivă (fără demență)
-
25% dintre pacienții cu demență
Cu cât cogniția este mai afectată, cu atât crește probabilitatea ca pacientul să primească medicamente care pot altera suplimentar funcția cerebrală.
„Nu sunt medicamente ușoare”. Avertismentele serioase pentru antipsihotice
În cazul demenței, antipsihoticele sunt printre cele mai controversate medicamente folosite pentru simptome comportamentale. În literatura medicală există meta-analize care au legat aceste tratamente de creșterea riscului de mortalitate la pacienții cu demență, motiv pentru care, în SUA, FDA a introdus avertismente de tip boxed warning pentru această categorie în contextul utilizării la vârstnici cu demență.
Acesta este și motivul pentru care autorii studiului avertizează că nu e vorba despre tratamente „banale”, ci despre unele care trebuie cântărite fin, cu monitorizare și reevaluare continuă.
Dacă sunt riscante, de ce se prescriu totuși
Aici apare partea cea mai umană și, în același timp, cea mai dureroasă.
1) Simptomele comportamentale pot deveni imposibil de gestionat
Demența nu înseamnă doar uitare. Mulți pacienți dezvoltă:
-
agitație severă
-
episoade de panică sau paranoia
-
halucinații
-
agresivitate
-
inversarea ritmului somn-veghe
În unele cazuri, există un risc real pentru pacient și familie.
2) În date nu se vede întotdeauna indicația reală
În analiza citată, experții avertizează că simptome precum agitația sau combativitatea sunt uneori sub-codate în sistemele administrative. Astfel, o prescripție poate apărea ca „fără motiv”, deși clinicianul a urmărit un simptom real.
3) Lipsa resurselor face alternativa aproape imposibilă
Ghidurile recomandă ca prima linie să fie non-farmacologică. Sună bine, dar în viața reală, intervențiile cer timp, oameni, bani și sprijin specializat. Când ai un îngrijitor epuizat și un pacient agitat noaptea, presiunea pentru o soluție rapidă devine uriașă.
Se folosesc aceste medicamente și în România
Da. Aceleași clase de medicamente sunt prescrise și în România, inclusiv antipsihotice precum risperidona sau quetiapina, antidepresive, sedative.
Un element important în contextul românesc este că risperidona este una dintre puținele substanțe cu mențiuni clare legate de utilizarea în simptome comportamentale din Alzheimer, însă cu limite stricte.
Un articol de specialitate publicat în presa medicală românească arată explicit că risperidona este indicată ca tratament pe termen scurt (maximum 6 săptămâni) pentru agresivitatea persistentă la pacienți cu Alzheimer moderat–sever, doar când intervențiile non-farmacologice au eșuat și există risc de violență/autoagresivitate, subliniind că multe alte utilizări rămân off-label.
În plus, documentele ANMDMR (prospecte oficiale autorizate în România) avertizează asupra unor riscuri specifice în demență, inclusiv în contextul risperidonei.
România are și ghiduri clinice de demențe (mai vechi, dar utilizate ca referință) care includ evaluarea simptomelor de comportament și necesitatea unui management atent.
Ce lipsește însă frecvent este tocmai ceea ce poate reduce presiunea spre „sedare”: servicii accesibile de îngrijire, centre de zi, echipe mobile și suport real pentru familie.
De ce vârstnicii reacționează mai rău la aceste medicamente
Pe măsură ce îmbătrânim, corpul metabolizează diferit medicamentele:
-
ficatul și rinichii elimină mai lent substanțele
-
crește sensibilitatea la efecte sedative
-
crește riscul de interacțiuni, fiindcă majoritatea vârstnicilor iau deja 5–10 medicamente
În demență, această fragilitate e amplificată. E suficientă o doză prea mare sau o combinație nefericită pentru a transforma un pacient relativ stabil într-un pacient confuz, instabil și expus accidentelor.
Riscul pe care îl vede familia: căderi, delir, apatie
Când astfel de medicamente sunt prea puternice sau nepotrivit alese, efectele se pot vedea rapid:
-
somnolență excesivă ziua
-
instabilitate la mers
-
căderi repetate
-
confuzie accentuată
-
delir
-
apatie care seamănă cu „liniștirea”, dar este, de fapt, retragere și declin
La un pacient cu demență, o cădere poate însemna fractură de șold, internări, complicații și pierderea definitivă a autonomiei.
Ce recomandă ghidurile înainte de medicamente
Recomandarea majoră este simplă: înainte de antipsihotic sau sedativ, trebuie căutată o cauză concretă a agitației.
Cele mai frecvente „declanșatoare” ignorate:
-
durere
-
infecție urinară
-
constipație
-
foame/sete
-
frică
-
suprastimulare (zgomot, lumină, haos)
-
schimbări în rutină
Intervențiile non-farmacologice sunt adesea eficiente, dar au nevoie de consecvență și sprijin, ceea ce face ca ele să fie greu de implementat fără ajutor.
De reținut
Studiul din JAMA scoate la suprafață o realitate incomodă: exact pacienții cu demență, cei mai vulnerabili la sedare și confuzie medicamentoasă, ajung să primească cel mai des medicamente „pe roșu”. Fenomenul nu e doar american. În România, aceleași clase de medicamente există, sunt prescrise și au aceleași riscuri, iar limitările sistemului (lipsa serviciilor de îngrijire și a suportului pentru familie) pot împinge deciziile spre soluția rapidă.
În demență, liniștea obținută cu o pastilă poate avea un cost mare. De aceea, întrebarea corectă nu este doar „ce îi dăm?”, ci „ce anume îl face agitat și ce resurse avem ca să nu-l sedăm inutil?”.
