Sari la conținut

Patru lucruri rele care ne fac bine

Spre bucuria noastră, cercetările ştiinţifice au desfiinţat multe dintre miturile care planau asupra anumitor alimente sau obiceiuri care ne-ar face rău. În continuare avem patru lucruri despre care oamenii cred în general că ne-ar face rău dar ne fac mult mai mult bine.

1. Vinul roşu

Cercetările au arătat că vinul roşu face bine inimii, atunci când este consumat cu moderaţie. Alte cercetări susţin că vinul roşu ar putea să declanşeze cancerul la sân. Una peste alta, specialiştii spun că vinul nu trebuie să lipsească definitiv din alimentaţia noastră pentru că aduce multe beneficii sănătăţii.
2. Cafea

O multitudine de studii s-au făcut pentru a afla dacă această lichoare magică ne face mai mult rău sau bine. Un studiu realizat anul acesta susţine că femeile care consumă cafea sunt ferite de depresie. Cercetătorii de la Harvard au efectuat teste pe 50.000 de femei pentru a ajunge la această concluzie
3. Ciocolata

Chiar dacă îngraşă atunci când e consumată în cantităţi prea mari, toată lumea ştie că ciocolata are o mulţime de efecte benefice pentru corp. Cele mai noi studii britanice în acest domeniu au descoperit chiar în acest an că ciocolata mâncată regulat scade riscul de a suferi un accident vascular cerebral. Mai exact, 45 de grame de ciocolată consumate săptămânal scad riscul accidentului vascular cu 20%.

4. Bere

Am aflat mai devreme că vinul este bun pentru sănătatea noastră. Dacă preferaţi berea în schimb, aflaţi că şi în acest caz aveţi noroc. Revista Europeană a Epidemiologilor a publicat în urmă cu doar două săptămâni un studiu conform căruia consumul moderat de bere reduce riscul de boli de inimă cu 31%.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel