Sari la conținut

Patru obiceiuri care distrug intestinele

Intestinele au un rol important în organism și sunt influențate de stres și anxietate. Există o mulțime de factori care le afectează buna funcționare și pot cauza chiar sindromul colonului iritabil. Iată care sunt aceștia și ce e de făcut

1. Stresul

stress-3

Stresul poate modifica impulsurile nervoase şi secreţiile hormonale, perturbând buna funcţionare a intestinului.

„Combinaţia dintre job solicitant, griji familiale, datorii sau alte surse de stres stimulează producţia de suc gastric în exces şi poate duce la apariţia gastritelor şi a ulcerului”, atrage atenţia specialistul în alimentaţie Corina Zugravu.
Mâncatul excesiv pe fond nervos. Obiceiul unor oameni de a mânca în exces în perioadele stresante face ca intestinele să nu poată face față cantității prea mari de mâncare care trebuie să fie digerată.

2. Dieta haotică

junk-food

Hamburgerii, cartofii prăjiți, pizza, grăsimea în exces cauzează dureri de stomac deoarece nu conțin fibre și sunt greu de digerat. „Respectaţi cele trei ore de mese plus două gustări, mestecaţi bine alimentele, nu vă aşezaţi la masă când aveţi nervi, nu mâncaţi cu mai puţin de trei ore înainte de culcare şi nu faceţi sport imediat după masă. Evitaţi alimentele care irită stomacul şi cresc aciditatea: grăsimi, prăjeli, carne în cantităţi mari, alimentele de tip fast-food, dulciurile, sarea în exces, alimentele prea fierbinţi sau prea reci şi condimentate, ceapa şi usturoiul, băuturile carbogazoase”, recomandă medicul.
3. Carnea roșie

carne rosie

Fundaţia Mondială pentru Cercetarea Cancerului (WCRF) a declarat în ultimul său raport, care combină cercetarea existentă cu alte 10 studii noi, că există dovezi convingătoare ale unei legături între cancerul de colon şi carnea roşie. Membrii fundaţiei au avertizat deja populaţia să evite mezelurile şi să limiteze consumul săptămânal de carne roşie la cinci porţii medii, pentru a evita dezvoltarea cancerului de colon.

4. Medicamentele

Aspirina, analgezicele (paracetamol), antiinflamatoarele (ibupofen, indometacin, diclofenac, cortizon), dar şi antibioticele pot leza mucoasa stomacului, mai ales dacă sunt administrate pe stomacul gol.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel