Sari la conținut

Patru președinți, asasinați de-a lungul timpului. Adevărul despre istoria tumultoasă a americii

presedinti asasinați
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Președinti asasinati

Patru președinți, asasinați de-a lungul timpului în SUA. Adevărul despre istoria tumultoasă a americii

După tentativa de asasinat de sâmbătă a fostului președinte Donald Trump, amintim că au existat mai multe cazuri de violență politică vizând președinții din Statele Unite ale Americii, potrivit euronews.ro.

Asasinatele și tentativele de asasinat care au avut loc de la fondarea națiunii în 1776

  1. Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al Americii.  Lincoln a fost primul președinte asasinat, împușcat de John Wilkes Booth la 14 aprilie 1865, în timp ce el și soția sa, Mary Todd Lincoln, asistau la o reprezentație specială a comediei „Our American Cousin” la Ford’s Theatre din Washington.
  2. William McKinley, cel de-al 25-lea președinte american, a fost împușcat după ce a ținut un discurs în Buffalo, New York, pe 6 septembrie 1901. El dădea mâna cu oamenii care treceau printr-o linie de primire, când un bărbat i-a tras două focuri de armă în piept, de la mică distanță. Potrivit sursei citate, McKinley a murit pe 14 septembrie 1901, la șase luni după ce și-a început al doilea mandat.

Atacatori uciși într-un schimb de focuri

3. Harry S. Truman, cel de-al 33-lea președinte SUA. Truman era cazat la Blair House, vizavi de Casa Albă, în noiembrie 1950, când doi bărbați înarmați au intrat în casă. Truman nu a fost rănit, dar un polițist de la Casa Albă și unul dintre atacatori au fost uciși într-un schimb de focuri.

4. John F. Kennedy, cel de-al 35-lea președinte. Kennedy a fost împușcat mortal de un asasin ascuns, înarmat cu o pușcă de mare putere, în timp ce vizita Dallasul în noiembrie 1963 împreună cu prima doamnă Jacqueline Kennedy.

Tentativa de asasinat a lui Donald Trump

Donald Trump
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Trebuia să fiu mort”, a declarat Donald Trump într-un interviu pentru New York Post, la scurt timp după tentativa eșuată de asasinat împotriva sa. El le-a descris reporterilor în stilul său caracteristic clipele scurse între momentul împușcăturilor și scoaterea sa de pe scena unde își ținea discursul.

„Medicul de la spital a spus că nu a mai văzut niciodată așa ceva, a numit-o un miracol”, a spus Trump în interviul acordat New York Post la bordul avionului său privat, în drum spre Milwaukee, pentru Convenția Națională a republicanilor, unde urmează să fie nominalizat candidat la alegerile prezidențiale. El purta un bandaj alb, care îi acoperea urechea dreaptă, însă consilierii săi au insistat să nu se facă fotografii. „Nu ar trebui să fiu aici, trebuia să fiu mort. Trebuia să fiu mort”, a spus Trum, care a descris experienţa ca fiind „foarte suprarealistă”.

 

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel