Categories: Stil de viaţă

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva. Ce le transmite un medic infecționist credincioșilor să aibă neapărat cu ei

Din cuprinsul articolului

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva. Medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase recomandă persoanelor care vin în aceste zile în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, să aibă asupra lor şi haine mai groase, o umbrelă şi alimente neperisabile pentru a evita astfel toxiinfecţiile alimentare.

„Sărbătorile Iaşului, cu serbarea Sfintei Cuvioase Parascheva, este perioada cea mai aşteptată, atât pentru ieşeni cât şi pentru credincioşii din toată ţară care aleg să vină în Capitala Moldovei în zilele următoare. Ca să nu umbrim frumuseţea sărbătorilor şi pentru că bolile nu ţin cont de sărbătoare este chibzuit să urmăm câteva sfaturi.

Cu toţii avem cu siguranţă o rudă, un prieten sau cunoaştem pe cineva care va sta la rând pentru a se ruga la Racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru toţi aceştia şi mai ales pentru pelerinii care vin de departe şi cu siguranţă vor sta ore bune la rând este important de ştiut că organismul trebuie pregătit pentru pelerinaj.

Mai exact: perioada care precede călătoriei la Iaşi să fie una de odihnă şi alimentaţie echilibrată, bogată în proteine, grăsimi, glucide şi vitamine obţinute din fructe şi legume”, a declarat dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Masca de protecție, recomandată

Medicul recomandă pelerinilor care vin cu mâncare la pachet să se asigure că acesta conţine alimente neperisabile şi să nu uite să consume lichide precum apă sau ceai cald, dacă temperatura o impune.

În cazul persoanelor care iau tratament pentru boli cronice, dr Florin Roşu le recomandă să nu uite medicaţia acasă şi să respecte administrarea acestora aşa cum a fost prescrisă de medicul curant.

„Persoanele care prezintă simptome de boală respiratorie să folosească mască de protecţie. Este un gest responsabil din partea acestora cât şi pentru ceilalţi din jur. De asemenea, trebuie să anunţe personalul medical care cu siguranţă monitorizează desfăşurarea fără incidente a pelerinajului, pentru a primi ajutor şi recomandări”, a declarat dr Florin Roşu.

Medicul recomandă fiecărei persoane care vine în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să aibă în bagaj îmbrăcăminte mai groasă şi o pelerină de ploaie sau o umbrelă.

„Confortul termic, alimentaţia şi hidratarea ajută organismul să facă faţa oboselii care cu siguranţă se acumulează după călătorie şi apoi pelerinaj”, a declarat dr Florin Roşu.

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva începe sâmbătă, 8 octombrie. De la ora 6,00, racla cu sfintele moaşte va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni şi va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie.

Recent Posts

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

17 minute ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

47 de minute ago

Cancer: Acestea sunt cele cinci simptome „tăcute” îngrijorătoare ale ”ucigașului tăcut”

Cancer. Potrivit studiilor, există peste 200 de tipuri de cancer, care pot afecta diferite organe…

2 ore ago

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi: Consecințe negative pentru sănătate

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi! Evitarea completă a grăsimilor poate duce…

3 ore ago

Și tu asculți muzică în căști? Uite când este afectat auzul

Muzica ascultată în caști poate afecta auzul dacă este ascultată la un volum foarte ridicat…

3 ore ago

Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri” consumau

 Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri”…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic