Sari la conținut

Pensie 2024: românul „privilegiat” cu pensie de 17.000 de lei fără să fi muncit vreo zi

pensie
Sursă foto: Biz

Majoritatea pensionarlor din România încasează o pensie medie de 2.000 de lei după 40-50 de ani de muncă, urmând să primească o creștere după recalcularea dn septembrie.Însă sunt și persoane care primesc zeci și sute de mii de lei în fiecare lună, fără să muncească măcar o zi.

Este și cazul unui bărbat care primește pensie, în fiecare lună, nu mai puțin de 17.000 de lei în plus pe lângă pensia lunară, deși n-a muncit o zi în toată viața sa. Există pensionari privilegiați în țara noastră, aceștia sunt pensionarii speciali, cei care iau o pensie formată din 2 componente. O primă componentă este cea a contributivității. Pensionarii speciali primesc o sumă de bani la pensie pe baza sumelor cu care a contribuit la fondul de pensii în timp ce muncea.

Tot la pensie, li se adaugă o sumă de bani de la bugetul de stat, pentru care pensionarii speciali nu au contribuit. De obicei, partea din pensie care li se dă de la stat este mult mai mare decât partea de pensie pentru care au contribuit. Astfel, cea mai mare pensie specială din magistratură a fost, în luna aprilie, de 24.151 de lei. Din această sumă doar 6.700 de lei a reprezentat contribuția plătită la asigurările sociale cât timp a muncit. Restul de pensie de peste 17.000 de lei este partea necontributivă. Sau, altfel zis, partea pentru care respectivul pensionar nu a cotizat și nu a muncit.

pensie
Sursă foto: Getty Images

Peste 11 mii de persoane iau pensie specială

Potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în scădere cu 200 de persoane comparativ cu luna anterioară. 5.621 sunt beneficiari fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna aprilie, 790 de persoane. Pensia medie era de 6.667 de lei, din care 3.132 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

849 de foști parlamentari luau o pensia medie de 5.727 de lei. Din această sumă, 3.240 de lei au fost acoperiți de la bugetul de stat.

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.374 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.896 de lei, din care 8.317 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 649 de persoane, media fiind de 9.831 de lei, din care 3.145 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.188 de pensionari, pensia medie fiind de 6.247 de lei, din care 3.408 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel