Sari la conținut

Pensie de 6.300 de lei după recalculare. Ce trebuie să știe cei care au ieșit la pensie

pensie
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Pensie de 6.300 de lei după recalculare. Românii care se pregătesc să iasă la pensie, precum și cei deja pensionați, așteaptă cu nerăbdare modificările aduse veniturilor lunare în urma recalculării din 2024. Soluția la această incertitudine pare să fi fost găsită. Ce trebuie să știe românii.

Recalcularea pensiilor este aşteptată de toți pensionarii din România, Mulți dintre ei pot primi peste 6.000 de lei la pensie. Deşi puţini vârstnici ştiu, există o metodă prin care pot afla câţi bani vor avea în plus începând cu luna septembrie.

Recalcularea pensiilor în România

pensie de la 1 septembrie
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Factorii care vor ajuta la creşterea semnificativă a pensiei
Recalcularea pensiillor este în plin proces în toată țara. 98% dintre pensii au fost deja introduse în sistem și recalculate.

Prima zi în care adeverințele cu noile pensii vor fi trimise pensionarilor este 11 iulie. Chiar dacă formula de recalculare este bine stabilită, ne așteptăm la surprize – unele vor fi plăcute, altele nu atât de mult.

Iată câţiva factori care pot contribui la o majorare considerabilă a pensiei în urma recalculării:

  • Un număr mare de ani de muncă – peste 40 de ani este ideal.
  • Un indice de corecție redus.
  • Salarii mici pe parcursul carierei.
  • Adeverințe care dovedesc sporuri, ore de noapte și alte venituri neregulate pentru cei pensionați înainte de 2001.

Analiza pensiei: schimbări și creșteri

Astăzi, analizăm cazul unei pensionare care va primi o majorare de 1.600 de lei la recalcularea pensiilor, chiar dacă în prezent are o pensie semnificativă. Aceasta a ieșit la pensie în 2008 cu o pensie modestă de 1.100 de lei, potrivit Capital.

Valoarea punctului de pensie a crescut

Valoarea punctului de pensie era de numai 580 de lei. Este important de menționat că, din 2008, valoarea punctului de pensie a crescut de trei ori, ajungând la 2.054 de lei, după indexarea de 13,8% aplicată la 1 ianuarie 2024.

Această pensionară are un punctaj mediu anual de 2, ceea ce înseamnă că, în prezent, beneficiază de o pensie de 4.100 de lei. De asemenea, trebuie subliniat că pensionara respectivă nu a lucrat în grupa I sau a II-a de muncă. Ea are 38 de ani de muncă, un număr nici mic, dar nici foarte mare.

Compensarea vine printr-un număr mare de puncte de contributivitate, adică 68, indicând salarii mari pe parcursul carierei.

  • Punctele de stabilitate, sau bonusul pentru cei 38 de ani de muncă, se calculează astfel:5 x 0,5 + 5 x 0,75 + 3 = 9,25 puncte de stabilitate.
  • Totalul punctelor este obținut adunând punctele de contributivitate și cele de stabilitate: 68 + 9,25 = 77,25 puncte.
  • Formula de calcul pentru recalculare este: total puncte x VPR (valoarea punctului de referință) = 77,25 x 81 lei = 6.250 lei.
  • Impozitul este de 10% pentru suma ce depășește plafonul de 2.000 lei. Astfel, impozitul pe pensie este 425 lei.
  • Valoarea netă a pensiei după recalculare este: 6.250 lei – 425 lei = 5.825 lei.

Cum se determină suma exactă prin multiplicarea VPR cu punctele acumulate?
Valoarea punctului de referință (VPR), care este de 81 lei, este înmulțită cu numărul total de puncte.

Calculul punctelor include:

Puncte de contributivitate
Puncte de stabilitate
Puncte pentru perioade asimilate, cum ar fi anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate, și creșterea copilului (0,25 puncte pentru fiecare an).
Acordarea punctelor de stabilitate este detaliată astfel:

  • 0,50 puncte pe an pentru perioada 26 – 30 de ani în muncă inclusiv;
  • 0,75 puncte pe an pentru perioada 31 – 35 de ani în muncă inclusiv.
Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel