duminică, martie 29, 2026
10.6 C
București

Pentru cât timp rezistă coronavirusul pe pielea umană? Iată ce au dezvăluit ultimele studii!

Virusul SARS-CoV-2, care cauzează Covid-19, poate rezista ore întregi pe pielea umană, dezvăluie ultimele studii. Iată pentru cât timp ești expus virusului, dacă ajunge pe pielea ta.

Potrivit livescience.com, coronavirusul poate rezista pe pielea umană o perioadă îndelungată de timp, față de alte virusuri gripale.

Conform studiului efectuat în Japonia, SARS-CoV-2 este viabil pentru o perioadă de până la 9 ore, pe piele. Cu toate acestea, virusul a fost eliminat rapid de formula dezinfectantului de mâini, ceea ce subliniază importanța igienizării mâinilor în mod frecvent și corespunzător. De asemenea, specialiștii au descoperit că virusul are o rată crescută de transmitere prin contact direct, față de alte virusuri.

Citeste si…

La începutul pandemiei, cercetătorii au descoperit perioada de timp în care virusul este viabil, pe diferite suprafețe. Cu toate acestea, cercetarea pe pielea umană a fost limitată de reticența medicilor de a pune în pericol subiecții. Așsadar, specialiștii din Japonia au recoltat mostre de piele, în urma autopsiilor. Pielea umană își păstrează proprietățile pentru încă o zi după deces, motiv pentru care medicii au considerat că testarea este sigură.

Folosind mostrele, ei au descoperit că virusul poate rezista pe pielea umană timp de 9 ore. În cazul în care este amestecat cu un mucus asemănător celui eliberat de tuse, virusul a rezistat pentru aproximativ 11 ore. Cu toate acestea, virusul a fost înlăturat complet, în aproape 15 secunde, în urma utilizării dezinfectantului. Trebuie menționat că un dezinfectant eficient în eliminarea virusului SARS-CoV-2 trebuie să conțină minim 80% etanol.

Citeste si…

Astfel, cercetătorii evidențiază importanța respectării măsurilor sanitare. Dezinfectarea frecventă a mâinilor este cea mai sigură metodă prin care poți reduce riscul de infectare directă.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Vezi dacă te afli printre ele: Trei zodii care vor fi favorizate în această săptămână

Venus, planeta iubirii și abundenței, sporește capacitatea de a...

Atac voalat al unui ministru la adresa lui Bolojan: România nu mai are timp pentru orgolii

Atac voalat al unui ministru la adresa lui Bolojan....

Schimbări pentru utilizatori WhatsApp: S-ar putea introduce abonamente

WhatsApp ar putea renunța treptat la modelul său complet...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și