sâmbătă, martie 7, 2026
3.7 C
București

Percheziţii de amploare! Zeci de mii de fişe medicale auto false, eliberate de mai mulţi medici de la clinică de lângă Bucureşti

Din cuprinsul articolului

Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat două percheziții în cadrul unui dosar penal de fals intelectual şi abuz în serviciu.

Mai exact, autoritățile au desfășurat percheziţii la sediul unei clinici medicale private şi la o adresă din judeţul Călăraşi.

„În perioada 2019-2024, administratorii clinicii respective şi mai mulţi medici ar fi întocmit şi eliberat în fals zeci de mii de fişe medicale necesare obţinerii sau preschimbării permiselor de conducere, fără ca beneficiarii să se prezinte la clinica medicală pentru a fi consultaţi, iar dacă se prezentau, fie nu ar fi fost consultaţi de către toţi medicii înscrişi pe fişele medicale, fie ar fi fost consultaţi de către persoane care nu ar fi avut pregătirea medicală necesară de specialitate.

Astfel, la percheziții au fost descoperite și indisponibilizate sume de bani, parafe medicale, telefoane mobile și înscrisuri ce ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor investigate, pentru continuarea cercetărilor”, se precizează într-un comunicat al IPJ Ilfov.

medic
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Șase persoane, reținute de poliţişti

„În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de 6 persoane, respectiv 2 bărbați(46 și 49 de ani) și 4 femei  (34,53,48 și 56 de ani), urmând ca în cursul zilei de astăzi, aceștia să fie prezentați procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri privind măsuri preventive”, conform sursei citate de b1.ro.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale din Ilfov şi Călăraşi, ai Serviciului Criminalistic Ilfov, precum şi de la alte subunităţi de poliţie din cadrul IPJ Ilfov.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Iaurtul care ajută la scăderea colesterolului ridicat, potrivit studiilor

Nivelul ridicat de colesterol reprezintă unul dintre principalii factori...

Cea mai periculoasă zi din martie 2026 pentru fiecare zodie

Anul 2026 aduce mai multe perioade de Mercur retrograd,...

ANM, în alertă! Fenomen meteo periculos deasupra României: „ploaie cu sânge”!

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) sunt...

Ce se întâmplă cu ajutorul primit de milioane de români pentru plata facturilor? Decizie de ultimă oră a Guvernului!

Guvernul a anunțat că sprijinul financiar acordat consumatorilor vulnerabili pentru...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și