Sari la conținut

Pericol public! Un tânăr de 30 de ani care a infectat intenționat cu virusul HIV mai multe femei, se plimbă liber prin Arad

Un tânăr de 30 de ani din Arad a fost trimis în judecată pentru că ar fi infectat intenționat cu virusul HIV mai multe femei, printre care și fosta sa soție și o minoră. Însă el se plimbă în continuare liber, pe străzi. 

Tânărul de 30 de ani a contactat virusul HIV în spital, la naștere, în anul 1989. Atunci, zeci de nou născuți au fost infectați, în maternități, din cauza unor ace nesterilizate. Tânărul a crescut, a devenit adult, s-a căsătorit, iar acum are și copii. Soția sa este și ea seropozitivă. Și asta pentru că soțul nu i-a spus că este bolnav. În timp ce era căsătorit cu această femeie, arădeanul a început o relație cu o minoră – în vârstă de 17 ani la acea dată – pe care a îmbolnăvit-o.

La 20 de ani, tânăra a descoperit că este seropozitivă. La început, nici măcar nu a înțeles diagnosticul. “Nu am știut ce înseamnă. Medicul mi-a explicat rezultatul analizelor. Am crezut că pică cerul pe mine. Am spus că aici s-a terminat toată viața mea. Aveam 17 ani când l-am cunoscut și era prima mea relație. Nu am știut că el este bolnav. Ulterior diagnosticului meu am aflat că el este în tratament de mai mulți ani. Cred că m-a îmbolnăvit intenționat. Cred că scopul lui este să îmbolnăvească cât mai multe fete ca să se răzbune, pentru că el nu acceptă că are această boală, și pentru indemnizația pe care o primește de la stat. Mi-a spus că-mi va face și mie această indemnizație și că va fi pe cardul lui”, a povestit tânăra infectată de fostul iubit, pentru aradon.ro.

Chiar dacă este trimis în judecată pentru ceea ce a făcut și chiar dacă pe numele lui există plângeri că ar fi infectat cu virusul HIV și alte tinere, arădeanul nu se sfiește să se laude pe rețelele de socializare cu relațiile pe care le are, inclusiv cu fete de 16 ani.
Mai mult de atât, în anul 2018, starea bărbatului s-a agravat și a trecut de la infecție la boala SIDA. Asta nu îl oprește însă să se afișeze cu tinere și să caute noi relații.

Citiți mai mult pe aradon.ro. 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel