Empatia și alte emoții ne motivează adesea să facem ceea ce e corect, însă e la fel de posibil să ne îndrepte și către o faptă greșită. Capacitatea de a raționa nu trebuie neglijată atunci când se iau decizii cu implicații etice.
Am văzut deja că putem empatiza cu roboţii şi asta ne împiedică să-i facem, la o adică, rău, măcar că maşina habar nu are ce este aceea suferinţă. În schimb, vedem că ne lipseşte nu de puţine ori mila faţă pe peşti, pe care îi tranşăm uneori când încă mai mişcă şi care nu dau semne că ar suferi, deşi suferă la fel de tare precum păsările sau mamifere.
Îi iubim pe copii, fără îndoială, şi tot ce credem că le-ar putea face rău ne creează adversiune, chiar şi când vorbim de un tratament numai pentru că îl considerăm controversat. Astfel îi vom provoca poate, în realitate, mai multă suferinţă din cauza bolii lăsate netratate pe motiv că metoda nu e sigură.
Sau de câte ori nu ni s-a întâmplat să rezonăm la aflarea poveştii unui individ mort într-o tragedie, dar să rămânem aproape indiferenţi la moartea câtorva mii, consideraţi doar într-o statistică.
Cercetările au arătat faptul că luăm decizii şi facem evaluări incorecte în funcţie de modul în care ne raportăm la o situaţie de viaţă cu un potenţial emoţional. Astfel, într-un fel vom acţiona dacă vom asculta o poveste de viaţă într-un mod obiectiv şi altfel dacă vom încerca să ne imaginăm situaţiile relevate în povestea cu pricina.
Multe astfel de poveşti vom fi auzit în jurul nostru, dar puţini vom decripta abilităţii ce stau în spatele lor şi care le dau viaţă. Este vorba despre cei care comunică informaţiile şi ne păcălesc uneori cu câte o poveste nevinovată livrată însă pentru a deveni virală şi deci numai bună ca mijloc de influenţă publică. E important, spun specialiştii, să nu pierdem din vedere imaginea de ansamblu, pentru ca alegerile noastre să nu fie influențate de factori irelevanți. Şi aici intervine rolul raţiunii când se iau decizii cu implicații etice.
Empatia și alte emoții ne motivează să facem ceea ce e corect, însă e la fel de posibil să ne îndrepte și către o faptă greșită. Şi atunci trebuie să intervină şi o altfel de empatie, una cognitivă, care se află în relaţie cu gândurile şi înţelegerea faţă de ceilalţi şi mai puţin cu sentimentele pe care le avem.
În cadrul unui studiu s-a dovedit că în timpul compasiunii creierul scanat nu prezenta activitate în zona în care ar fi existat în cazul empatiei, ceea ce dovedeşte că empatia nu e totuna cu compasiunea.
Neurocercetătorii au constatat, de altfel, că în timp ce empatia este resimţită ca un sentiment dureros, obositor şi neplăcut, compasiunea a fost descrisă ca o stare pozitivă cu un puternic imbold motivaţional întreptat altruist către societate.
Prin urmare, nu empatia, ci compasiunea ne-ar putea determina să avem un comportament mai adecvat faţă de ceilalţi, iar lucrul acesta se poate face prin familiarizarea noastră cu ceea ce se cheamă „o meditaţie a compasiunii”.
