Sari la conținut

Pericolul mortal de la masa de Paște. Medic: ”Nu asocia carnea de miel cu…”

masa de Paște
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Preparate culinare

Din cuprinsul articolului

Masa de Paște. Carnea de miel consumată alături de legume, este chiar benefică organismului, datorită conţinutului de fier şi zinc. Nu trebuie însă asociată cu pâine, paste sau alcool. Preparatele din miel stropite cu băutură “garantează” declanşarea unei pancreatite acute.

Deser­turile tradiţionale trebuie consumate la distanţe mari de timp faţă de carnea de miel.

„Carnea trebuie combinată cu multe verdețuri, mai ales carnea de miel, care stă foarte mult în stomac, aproximativ 4 ore, adică se digeră greu. Mai mult, trebuie evitat consumul, la aceeași masă, de drob, care în general este tot din miel, apoi friptură sau ouă!

Câte puțin din fiecare, dar cu pauze între ele! În ceea ce privește alcoolul, acesta trebuie consumat cât mai puțin, prevenind astfel pancreatitele despre care vorbeam. În rest, bucurați-vă de sărbătoarea religioasă, faceți plimbări între mese și nu uitați! Mâncarea în exces se bagă în frigider, nu în stomac”, a explicat, pentru Doctorul Zilei, profesorul Virgil Stroescu.

Carnea de miel poate provoca alergii copiilor şi bătrânilor. Mai mult, grăsimile saturate şi colesterolul din componenţa acestei cărni favorizează îngroşarea arterelor şi apariţia bolilor de inimă. Alte persoane cu grad de risc sunt cele care au probleme cu ficatul, rinichii, pancreasul, colesterolul, hipertensiunea arterială, trigliceridele ridicate şi obezii.

Pancreatita acută, un pericol mortal

Renumitul nutriționist doctor Virgil Stroescu ne avertizează că excesul la masa de Paște ne poate aduce necazuri foarte mari! „Sărbătoarea pascală este, în primul rând, una religioasă, de aceea nu trebuie să ne gândim doar la mâncare și băutură și apoi să mai scăldăm totul în manele.

Revenind la consumul de alimente, trebuie să fim foarte ponderați și să avem mare grijă la carnea de miel, care este extrem de bogată în acid uric și ne poate crea probleme, mai ales bolnavilor de gută, celor cu afecțiuni renale sau cardiace. Este și o carne foarte grasă, iar excesul duce la pancreatită acută, boală care are un procent letal de 50-70%.

Adică poate fi chiar mortală, iar cine scapă poate avea probleme toată viața”, ne avertizează cunoscutul nutriționist! Specialistul ne sfătuiește să consumăm puțină carne, să facem pauze între felurile de mâncare și să nu consumăm dulce imediat după carne.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel