Sari la conținut

”Perla Ardealului”sau ”Mica Elveție”: una dintre cele mai frumoase stațiuni balneare din România. Ideală pentru pentru tratamentul bolilor cardiovasculare și ale sistemului nervos

Tușnad
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Băile Tușnad, una dintre cele mai frumoase stațiuni balneare

Denumita „Perla Ardealului” sau ”Mica Elveție, una dintre cele mai frumoase stațiuni balneare din România e fără îndoială Băile Tuşnad.

În cheile Oltului, la o altitudine de 650m, la poalele munţilor acoperiţi cu brazi se află Oraşul Băile Tuşnad. Localitatea situată în partea sudică a Depresiunii Ciucului, între munţii Harghita şi Bodoc, este cea mai mică staţiune balneară din ţară, fiind cunoscută până astăzi ca “Mica Elveţie”.

Data cea mai probabilă pentru fondarea staţiunii este anul 1842. Vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenţia asupra efectului terapeutic a apelor minerale, după care sa pus bazele unei societăţi pe acţiuni în vederea exploatării staţiunii în anul 1845.

Cu ocazia revoluţiei din anul 1849 staţiunea este distrusă, reconstrucţia începe abia în 1852. Numele Băile Tuşnad apare în 1861. Staţiunea de renume Europeană a fost declarată oraş în 1968. Despre apele minerale din zona Tuşnadului există dovezi scrise încă din secolul XVIII, în care se menţionează existenţa unor izvoare de ape minerale cu efecte curative folosite de către localnicii satelor din apropiere.

Ideală pentru tratamentul bolilor cardiovasculare și ale sistemului nervos

Staţiunea cu diverse izvoare de ape minerale, mezotermale şi mofete este recomandat pentru tratamentul bolilor cardiovasculare, urinare şi a sistemului nervos. Există 44 izvoare naturale şi foraje din care în prezent sunt utilizate 6 izvoare naturale, din care patru (Izv. Stănescu, Apor, Ileana şi Mikes) pentru cură externă. Prin cura internă se pot trata afecţiuni digestive, gastrite hipoacide, precum si hepato-colecistite cronice, boli metabolice şi neuro endocrine. Prin cura externă băile sunt recomandate în afecţiuni cardiovasculare, tulburări circulare, reumatice si nevroză astenică sau de suprasolicitare, bolile ale aparatului locomotor.

Staţiunea dispune de bază de tratament, unde se efectuează băi carbogazoase calde, aplicaţii cu parafină, hidroterapii şi fizioterapii, gimnastică medicală, electroterapie. Complexul este dotat cu 40 de vane şi poate cura 800 de pacienţi pe zi. Bazinul în aer liber este alimentat de apele Izvorului Băilor.

Climatul subalpin, aerul puternic ozonat, bogat în aerosoli şi ioni negativi fac ca staţiunea să dispună de un bioclimat tonic, favorabil reconfortării psihice.

Atractii turistice

Exista mai multe atractii turistice care nu trebuie ratate: Turnul Apor (construit ca punct panoramic in 1883), Piatra Soimilor, Lacul Sfanta Ana (aflat la doar 2 km de statiune, este un lac de origine vulcanica, unic in Europa Centrala si de Est), Lacul „Tinovul Mohos” (se afla langa Lacul Sfanta Ana si a fost declarat rezervatie naturala), Manastirea Franciscana din Sumuleu Ciuc (detine una din cele mai rare instalatii de orga din Ardeal), cetatea medievala de la Odorheiul Secuiesc, Poiana Narciselor (considera un monument al naturii), Biborteni (localitate cu izvoare de apa minerala).

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel