Sari la conținut

Peste 500 de studenți ai UMF ,,Carol Davila” , la Freshers’ Week

Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București prin Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) va organiza în perioada 23-27 septembrie, cea de a doua ediție Freshers’ Week, manifestare dedicată exclusiv bobocilor mediciniști. Evenimentul va aduna la start peste 500 de studenți din anul I și promite o serie de conferințe, training-uri și activități sociale mulate pe dorințele și nevoile acestora.

Cea de a doua ediție Freshers’ Week , programată pentru perioada 23-27 septembrie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, vine în întâmpinarea studenților mediciniști aflați la început de drum. Născut din dorința de a facilita perioada de acomodare în cadrul facultății pentru tinerii aflați în anul I, evenimentul promite o serie de conferințe, training-uri și activități sociale mulate pe dorințele și nevoile acestora.

Astfel, cei peste 500 de studenți înscriși în proiect vor avea ocazia să interacționeze și să afle mai multe detalii despre programa școlară, examene, oportunități de voluntariat și reprezentativitate,  într-o atmosferă prietenoasă și relaxantă. Totodată, paraticipanții se vor putea bucura de experiențe inedite în cadrul workshop-urilor, acestea oferindu-le șansa de a desluși tainele chirurgiei în cadrul sesiunii ,,Knots and Sutures” , de a deprinde tehnici de acordare a primului ajutor prin intermediul cursului de ,,Basic Life Support”, dar și de a-și dezvolta abilitățile practice.

În plus, anul acesta participanții vor avea acces la un workshop interactiv in limba engleză ,,Topics in the Medical World”, sub ghidarea unui invitat internațional. Totodată, studenții vor fi invitați să descopere o perspectivă originală asupra educației în mediul universitar, în cadrul “Me vs Them Colegialitate și Competitivitate”, un workshop în premieră, menit să decripteze beneficiile aduse de integrarea în colectivul academic.

,,Altruismul, perseverența și munca în echipă sunt atribute esențiale ale unui viitor medic. Pe o parte dintre acestea ați reușit să le faceți vizibile prin una dintre cele mai importante reușite, admiterea în Universitatea noastră,  iar pentru acest lucru doresc să vă felicit pe toți cei care cu ambiție și multă muncă ați mai făcut un pas către visul vostru. Ne bucurăm că avem ocazia să vă însoțim în această călătorie și sperăm ca atât experiența Feshsers’ Week, cât și cea din următorii ani, să fie un sprijin în clădirea unui viitor mai bun. Suntem încântați că vom avea șansa să învățăm unii de la alții și să facem față împreună tuturor provocărilor” a declarat Rareș Băloi, președintele SSMB.

Oferind o deosebită importanță dezvoltării personale, echipa Freshers’ Week pune la dispoziția studenților o serie de training-uri menite să-i ghideze către reușită, dar și să faciliteze comunicarea și integrarea acestora în colectivitate. Participanții vor avea șansa să învețe cum să își organizeze timpul, să dea dovadă de diplomație într-un conflict, dar și să își stăpânească emoțiile asociate prezentării în fața unei audiențe, deslușind astfel tainele oratoriei. Programul activităților propuse este completat de ateliere de teatru, dans și o vânătoare de comori inedită, urmând ca întreaga experiență să se încheie cu o petrecere de bun venit pentru proaspeții studenți mediciniști.

Organizată de Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), ediția anterioară a adunat peste 400 de studenți mediciniști dornici să împărtășească noi  experiențe cu viitorii lor colegi. Astfel, Freshers’ Week reprezintă un pas important către conturarea unei colectivități bazate pe valori și obiective comune.

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel