Din cuprinsul articolului
Pierderea auzului nu este doar o problemă a urechilor. Un nou studiu sugerează că degradarea auzului, frecvent considerată un efect banal al înaintării în vârstă, este asociată cu modificări măsurabile în creier, aceleași care apar și în declinul cognitiv.
Cercetătorii vorbesc despre identificarea unui posibil „pod biologic” între auz și funcțiile cognitive, cu implicații directe pentru evaluarea riscului de demență.
Studiul, publicat recent în revista științifică eNeuro, aduce una dintre cele mai clare explicații de până acum pentru legătura observată de ani buni între hipoacuzie și scăderea performanțelor cognitive.
Numeroase cercetări anterioare au arătat că persoanele cu pierdere de auz au un risc mai mare de a dezvolta tulburări cognitive. Ce a lipsit până acum a fost o explicație biologică solidă. Noua analiză propune exact acest lucru: modificări structurale și funcționale comune, în aceleași regiuni ale creierului, care apar simultan pe măsură ce auzul și funcțiile cognitive se deteriorează.
Cu alte cuvinte, nu este vorba doar despre dificultatea de a auzi conversații, ci despre un proces mai amplu de reorganizare neuronală.
Ce este presbiacuzia, cea mai frecventă formă de pierdere a auzului
Presbiacuzia este forma de pierdere a auzului asociată cu înaintarea în vârstă și reprezintă cea mai răspândită cauză de hipoacuzie la nivel global. Afectează ambele urechi și se manifestă mai ales prin dificultăți în perceperea sunetelor de frecvență înaltă, cum sunt anumite consoane din vorbire.
Estimările arată că aproximativ două treimi dintre persoanele de peste 70 de ani se confruntă cu această problemă, chiar dacă nu o conștientizează întotdeauna.
Cum a fost realizat studiul
Cercetătorii au comparat 55 de persoane cu presbiacuzie cu 55 de participanți fără probleme de auz, cu vârste între 50 și 74 de ani. Dintre cei cu pierdere de auz, majoritatea aveau forme ușoare sau moderate.
Participanții au fost supuși unor investigații imagistice prin rezonanță magnetică și unor teste standardizate pentru evaluarea auzului și a funcțiilor cognitive. Accentul nu a fost pus doar pe structură sau doar pe activitatea cerebrală, ci pe relația dintre cele două.
Un indicator nou: raportul funcțional-structural
Pentru a surprinde această relație, autorii au introdus un concept nou, numit raport funcțional-structural. Acesta combină două tipuri de informații:
-
activitatea cerebrală, măsurată prin fluctuațiile de frecvență joasă ale semnalului neuronal
-
volumul de substanță cenușie, care reflectă structura creierului
Raportul dintre cele două oferă o imagine a modului în care funcția și structura creierului se susțin sau, dimpotrivă, se degradează simultan.
Ce se întâmplă în creier când scade auzul
La persoanele cu presbiacuzie, cercetătorii au observat că performanțele mai slabe la testele de auz și recunoaștere a vorbirii sunt asociate cu valori mai mici ale acestui raport în anumite zone ale creierului.
Aceleași regiuni prezentau valori reduse și la persoanele cu scoruri mai mici la teste cognitive, inclusiv cele care măsoară memoria verbală și luarea deciziilor.
Zonele implicate includ:
-
structuri responsabile de procesarea sunetelor, precum putamenul și girusul fusiform
-
regiuni implicate în memorie și decizie, precum precuneusul și girusul frontal medial superior
Faptul că aceleași zone sunt afectate atât în pierderea auzului, cât și în declinul cognitiv sugerează un mecanism comun.
Ce spun cercetătorii
Autorii studiului afirmă că aceasta este prima analiză care demonstrează direct o legătură neurobiologică între pierderea auzului legată de vârstă și declinul cognitiv, prin modificări structurale și funcționale corelate.
Studiul nu poate spune, deocamdată, dacă schimbările cerebrale preced pierderea auzului sau dacă degradarea auzului declanșează reorganizarea neuronală. Cel mai probabil, cele două procese se alimentează reciproc.
De ce tratarea auzului ar putea proteja creierul
Unul dintre mesajele centrale ale cercetării este că menținerea sănătății auzului ar putea avea un rol direct în protejarea funcțiilor cognitive. Cercetătorii sugerează că acest nou raport funcțional-structural ar putea deveni, în viitor, un biomarker util pentru identificarea persoanelor cu risc crescut de demență, înainte de apariția simptomelor evidente.
Neurologii care au analizat rezultatele spun că un astfel de indicator ar putea permite intervenții mai timpurii și mai personalizate, schimbând abordarea actuală, care este adesea reactivă, nu preventivă.
Ce știm deja despre impactul pierderii de auz
Specialiștii atrag atenția că pierderea auzului netratată nu înseamnă doar dificultăți de comunicare. Este asociată cu izolare socială, depresie, anxietate, scăderea performanței profesionale și, potrivit tot mai multor date, cu accelerarea declinului cognitiv.
În schimb, tratarea timpurie, prin proteze auditive sau implanturi cohleare, în funcție de severitate, este asociată cu îmbunătățirea funcțiilor cognitive și a calității vieții.
Ce urmează
Cercetătorii intenționează să valideze aceste rezultate prin studii longitudinale, care să urmărească participanții în timp. Dacă raportul funcțional-structural va fi confirmat ca biomarker, ar putea deveni un instrument important în prevenția demenței.
