Oamenii de ştiinţă au descoperit că un vierme de mici dimensiuni, Caenorhabditis elegans (C. elegans), ar putea deţine secretul pentru a combate obezitatea într-un mod eficient.
Cercetătorii spun că o mutaţie genetică prezentă în ADN-ul acestui vierme îi permite acestuia să nu se îngraşe niciodată. Acea mutaţie ar putea să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să producă o pilulă care va permite oamenilor să mănânce oricât de multe dulciuri fără să ia deloc în greutate, informează dailymail.co.uk.
Savanţii, coordonaţi de Sean Curran, profesor la Davis School of Gerontology şi la Keck School of Medicine – asociate la Universitatea Southern California din Los Angeles – au găsit o nouă metodă de a combate obezitatea care acompaniază dietele bogate în glucide. Ei au descoperit o genă cu rol cheie, pentru care mai multe companii farmaceutice doresc deja să producă medicamente care vor avea rolul de a o activa la comandă.
„Dietele bogate în zaharuri primite de viermi erau echivalente cu dietele occidentale ale oamenilor”, a spus profesorul Curran, referindu-se la dieta preferată a multor occidentali, caracterizată prin mari cantităţi de lipide şi de glucide, precum burgerii, cartofii prăjiţi şi băuturile carbogazoase.
Unii dintre viermii „mutanţi” din aceste experimente – care prezentau gena superactivă SKN-1 – puteau să consume cantităţi incredibil de mari de zaharuri fără să se îngraşe deloc, în timp ce viermii C. elegans obişnuiţi se îngrăşau foarte mult urmând aceeaşi dietă.
Studiul a fost realizat doar pe viermi din specia C. elegans şi pe celule umane în culturi de laborator, însă acelaşi tipar genetic a fost descoperit în aproape toate vieţuitoarele din lume, de la celulele de drojdie şi până la oameni.
Gena SKN-1 există şi la oameni, unde este cunoscută sub denumirea Nrf2, sugerând faptul că acţiunea ei benefică ar putea fi translatată şi asupra oamenilor.
În etapa următoare, profesorul Sean Curran intenţionează să îşi testeze descoperirea pe şoareci.
Studiul savanţilor americani a fost publicat în revista Nature Communications.
Proteina Nrf2, un „factor de transcriere” care se leagă de o secvenţă specifică a ADN-ului, pentru a controla capacitatea de detoxifiere a celulelor şi abilitatea lor de a se repara atunci când sunt expuse la oxigenul reactiv chimic (o ameninţare comună la adresa bunăstării celulelor), este studiată de multă vreme în experimente pe mamifere.
Companiile farmaceutice au demarat deja studii clinice cu scopul de a produce medicamente moleculare care să acţioneze asupra Nrf2 cu scopul de a o face să producă mai mulţi antioxidanţi şi să împiedice astfel procesul de îmbătrânire.
Deşi perspectiva fabricării unei pastile care să controleze felul în care organismul reacţionează la anumite medicamente este una ispititoare, ea nu este însă lipsită de riscuri, avertizează profesorul Curran. Stimularea excesivă a Nrf2 a fost asociată cu dezvoltarea unor cancere agresive.
