luni, mai 11, 2026
23.3 C
București

Pilulele contraceptive te pot lăsa fără vedere

Experții avertizează că anticoncepționalele dublează riscul de glaucom, principala cauză a orbirii.

Glaucomul cuprinde totalitatea afecțiunilor oftalmologice în care se produce lezarea nervului localizat în polul posterior al ochilor (nervul optic), rezultând în final pierderea vederii. În multe din cazuri aceste leziuni ale nervului optic apar din cauza creșterii presiunii intraoculare rezultată în urma acumulării lichidului intraocular.

Citeste si…

Studiile anterioare au scos la iveală că estrogenul, una din componentele cheie ale anticonceptionalelor este implicat în dezvoltarea glaucomului.

Cercetarea a implicat 3.406 de femei de 40 de ani care au fost chestionate în legătură cu metodele de contracepție pe care le folosesc.

Cercetătorii au descoperit că cele care au luat pilule contraceptive mai mult de trei ani erau de două ori mai predispuse să dezvolte glaucom.

Descoperirile au fost prezentate la conferinșa anuală a Academiei de Oftalmologie din New Orleans.

 

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Topul țărilor europene cu cea mai sigură apă de la robinet. Surprize mari pentru România

Finlanda, Elveția și Olanda conduc clasamentul european al apei...

ACEST organ îmbătrânește mai repede decât creierul și inima. Medicii spun că primele SEMNE apar după 40 de ani

Organul care îmbătrânește cel mai repede, avertizează specialiștii. Care...

Moșii de vară 2026: când sunt pomeniți cei adormiți și ce se împarte în Sâmbăta Morților

Moșii de vară reprezintă una dintre cele mai importante...

3 căni de ceai pe zi pot reduce ridurile și încetini îmbătrânirea, spun cercetătorii

Îmbătrânirea nu poate fi evitată, dar anumite obiceiuri zilnice...

Cod rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru șoferi

Potrivit Ministerul Sănătății, trusa trebuie să fie depozitată într-o...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Lentilele de contact ar putea ajuta la prevenirea glaucomului (STUDIU)

Glaucomul reprezintă una dintre principalele cauze de orbire. Medicii...

Citește și