Din cuprinsul articolului
Rozmarinul (Rosmarinus officinalis), emblematic pentru bazinul mediteranean, a fost legat de memorie încă din Antichitate. Studenții greci își puneau coronițe la examene, romanii îl foloseau ca simbol al clarității mentale.
Până de curând, povestea ținea mai mult de tradiție decât de biologie. Astăzi, însă există studii care arată că simpla inhalare a aromei de rozmarin poate îmbunătăți performanța la teste de memorie, comparativ cu un mediu inodor.
Ce se întâmplă, de fapt, în creier
Efectul nu e magic, ci biochimic. Rozmarinul conține 1,8-cineol, un compus care inhibă enzimele ce degradează acetilcolina — neurotransmițător esențial pentru învățare și memorie. Mai mult, planta este bogată în antioxidanți (printre care acidul carnosic și acidul rosmarinic) care reduc stresul oxidativ și inflamația, doi factori majori în declinul cognitiv.
Există și un efect funcțional imediat: prin stimularea circulației, rozmarinul poate crește aportul de oxigen și nutrienți către creier, ceea ce explică raportările privind o mai bună claritate mentală și o anxietate ușor atenuată după expunerea la aromă.
Forma „inteligentă” a acidului carnosic
Noutatea care a readus rozmarinul în atenția comunității științifice în 2025 este un derivat stabil al acidului carnosic, denumit diAcCA. În studii preclinice, acesta a îmbunătățit memoria, a crescut numărul de sinapse și a redus proteinele toxice asociate cu Alzheimerul (amiloid-beta și tau). Partea cu adevărat interesantă: diAcCA se activează preferențial în regiunile inflamate ale creierului, ceea ce ar putea limita efectele adverse și crește precizia terapeutică. Până acum, testele pe animale nu au indicat toxicitate, iar autorii vorbesc deja de pași spre studii clinice pe oameni. În plus, aceeași cale inflamatorie sugerează că diAcCA ar putea fi explorată și în patologii precum diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare sau Parkinson
Rozmarinul din farfurie sau din difuzorul de aromaterapie nu este, evident, un substitut pentru tratamentele aprobate. Datele privind îmbunătățirea memoriei prin inhalare sunt interesante, dar punctuale. Derivatul diAcCA e promițător, dar încă în laborator. Important este că avem, în sfârșit, un mecanism coerent: inflamația și stresul oxidativ ca ținte, 1,8-cineolul și acidul carnosic ca piese într-un puzzle biochimic, iar rozmarinul ca sursă naturală pentru molecule care pot fi rafinate farmacologic.
Fără să revendice miracole, rozmarinul rămâne util. Tradițional, este folosit pentru balonare și disconfort digestiv. Uleiul esențial are efect antimicrobian și este testat în conservarea alimentelor sau în formule farmaceutice. La nivelul pielii, literatura sugerează beneficii antiinflamatoare (acnee, eczeme) și protecție anti‑fotoîmbătrânire, atribuite în special acidului carnosic.
Siguranță și limite
În cantități culinare, rozmarinul este considerat sigur. Problemele apar la doze concentrate (extracte, tincturi, suplimente) și în condiții particulare: epilepsie (risc de convulsii la doze mari), sarcină (risc teoretic de stimulare a contractilității uterine), tratamente cu anticoagulante sau alte medicamente metabolizate hepatic (posibile interacțiuni). Dacă te gândești la suplimente, vorbește cu medicul: „natural” nu înseamnă automat „inofensiv”.
Rozmarinul merită să rămână în bucătărie (pește, legume, fripturi la cuptor), în ceai sau în difuzorul de aromaterapie, dacă îl tolerezi. Atât. Restul – capsule, extracte standardizate, formule concentrate – intră în zona unde doza chiar face diferența dintre ajutor și risc, iar ghidajul medical devine obligatoriu.
Rozmarinul are, în sfârșit, un dosar științific care depășește legendele antice. Susține memoria la nivel modest, prin mecanisme credibile; reduce anxietatea ușoară la unii oameni; combate stresul oxidativ și inflamația. Iar diAcCA, derivatul său vedetă, intră în categoria promisiunilor serioase pentru Alzheimer – dar încă la distanța dintre eprubetă și clinică. Până atunci, îl folosim ca aliment și aromă, cu așteptări realiste și cu ochii pe studiile care vin.
