Sari la conținut

Planta minune care întărește imunitatea și ține bolile la distanță

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Planta minune care întărește imunitatea. Despre fructele de cătină se ştie deja că au mai multă vitamina C decât oricare dintre citrice – conţine între 400 şi 1500mg de vitamina C, cantitate superioară cele existente în căpşuni, kiwi şi portocale.
În plus, atât cătina albă, cât şi cea roşie sunt tonice, combat forme diferite de anemie şi contribuie, prin conţinutul crescut de vitamina C, la detoxifierea organismului.

Alte vitamine prezente în fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F.

Betacarotenul – necesar ochilor se găseşte în cătina albă din belşug, (într-un procent net superior celui din pulpa de morcov). iar prin vitamina E, numită şi “a tinereţii”, cătina albă este implicată în cele mai importante procese de regenerare din organism. Mai regăsim celuloză, microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier şi sodiu, uleiuri complexe etc. Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute încă din antichitate, iar în prezent, de la cătină se obţin produse ca: ceaiuri din fructe, muguri, frunze şi chiar scoarţă, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urmă este şi cel mai valoros din punct de vedere medical.

Planta minune care întărește imunitatea

Fructele.Se păstrează cel mai bine în miere de albine. Se consumă atât cât suportă fiecare. Tot secretul este sfărâmarea între dinţi şi mestecarea seminţei din fruct, aceasta fiind, de fapt, adevăratul depozit de vitamine. Cei care preferă un somn liniştit, este bine să consume fructe de cătină numai în prima parte a zilei, consumul lor către seară dând un efect mai puternic decât cel al cafelei.

Uleiul de cătina este utilizat în tratamentul unor afecţiuni precum: ulcerul gastric şi duodenal, alergiile, diareea, urticaria, reumatismul, afecţiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o acţiune reconfortantă, chiar cu efecte uşor narcotice. De asemenea, se mai foloseşte în alcoolism, anemii, astenie şi stres. Cu cătină se mai tratează afecţiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arterială şi gingivitele.

Mugurii de cătină au efect afrodisiac, stimulează apetitul sexual, combat infertilitatea atât la femei, cât şi la bărbaţi, fiind considerate de către cei ştiutori o adevărată viagra naturală românească. Produse din cătină au fost utilizate şi în alimentaţia cosmonauţilor, datorită efectului energizant şi echilibrant, dar şi de mărire a rezistenţei organismului la acţiunea radiaţiilor cosmice (miraculoasa plantă este un produs natural recunoscut pentru activitatea de protecţie împotriva radiaţiilor solare sau de altă natură).

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel