vineri, martie 20, 2026
5.8 C
București

Plante pentru potență recomandate de medici. ”Toate sunt accesibile ca preţ  şi la îndemână”

Din cuprinsul articolului

Plante pentru potență. Din punct de vedere clinic, impotenţa  este în general însoţită de un tablou clinic complex în care se regăsesc simpotme precum instabilitatea emoţională, iritabilitate, pieredei de memorie, lipsă capacităţii de concentrare, insomnie, oboseală fizică şi, uneori, dureri localizate.

Acolo unde pastila albastră „a fericirii” face minuni îşi pot găsi locul şi produsele naturale, de multe ori mai eficiente şi mult mai ieftine decât medicamentele. Medicul specialist în medicină de familie şi apifitoterapie Liana Strâmb, din Satu Mare, face câteva precizări importante legate de cum se pot folosi plantele, mierea şi uleiurile volatile pentru tratarea impotenţei şi stimularea apetitului intim care scade odată cu vârsta.

Citeste si…

„Printre plantele folosite în stimularea apetitului intim se află ţelina – din care se pot prepara sucuri, scorţişoara – cinci-zece grame de scorţişoară zilnic adăugate în vinul roşu, condimentele iuţi, în special ardeiul iute, seminţele precum nucile, alunele şi migdalele. Se pot face cure de patru, şase săptămâni cu următoarele reţete: 200 de mililitri de morcoci plus 140 de mililitri de ţelină şi 60 de mililitri de pătrunjel sau mai putem face următoarea combinaţie: 300 de mililitri de cartof plus suc de ardei în cantităţi folosite în fucţie de toleranţa fiecăruia”, explică medicul specialist Liana Strâmb.

De asemenea şi produsele pe bază de polen sunt indicate în tratarea impotenţei. „Polenul în cantităţi între 15 şi 20 de grame pe zi produce o stare de euforie şi excitare cu efect specific asupra testiculelor, activând şi procesul de speramatogeneză prin acţiune benefică. Lăptişorul de matcă, care normalizează funcţia glandei suprarenale producătoare de hormoni sexuali masculini, conţine acetilcolină, mediator chimic ce produce vasodilataţie, fenomen indispensabil erecţiei peniene”, mai explică medicul.

Citeste si…

Plante pentru potență

În tratamentele cronice de prostată se poate folosi veninul de albine şi propolisul, care constituie, la rândul lui, un bun mijloc de trezire a libidoului diminuat. Veninul de albine duce la retragerea inflamaţiei prostatei, care are ca efect reducerea volumului glandei şi, deci, suprimarea durerilor, favorizând erecţia. Este bun şi în tratarea sterilităţii, iar în 80-90 la sută din cazuri îşi dovedeşte eficienţa.  În fitoterapie, adică în tratarea impotenţei cu ajutorul plantelor, medicul specialist recomandă următoarele reţete:

„Se poate administra zilnic 30 de grame de panax ginseng, se poate face o infuzie de florescenţă de morcov, la 5 grame de plantă se pun 250 de mililitri de apă, tinctură din rădăcina de Brânca Ursului – zece picături pe zi, are efect afrodisiac prin vasodilataţie periferică cu acţiune directă pe aparatul genital al femeilor, dar şi al bărbaţilor. Se mai poate folosi Tinctură de Coriandru pentru persoanele care suferă de impotenţă pe fond emoţional. Toate sunt accesibile ca preţ  şi la îndemână „, precizează medicul Liana Strâmb.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Ce se întâmplă dacă NU plăteşti impozitul până la 31 martie

 „Până pe 31 martie avem discountul de 10%. Dacă...

Semnul discret al demenței care apare când te îmbraci și nu trebuie ignorat

Demența este o afecțiune complexă care afectează nu doar...

Cum poți obține un zâmbet mai proeminent și natural?

Aspectul buzelor influențează considerabil expresivitatea și armonia feței. Mulți...

Cum să limitezi timpul petrecut pe rețelele de socializare. Este incredibil ce a inventat un medic

Cum să limitezi timpul petrecut pe rețelele de socializare....

Pași mici care duc la progrese mari. Recuperare armonioasă

Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Însă există...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Despărțirea este oficială la Casa Regală: relația dintre cei doi nu a mai putut fi salvată

Relația tensionată dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul...

Noua tendință brutală din dating. Generația Z avertizează că este mai dureroasă decât „ghosting”

Relațiile moderne devin tot mai complicate. După fenomenul „ghosting”,...

Citește și