Sari la conținut

Pleci în vacanță cu avionul? Ce boli poți să iei în timpul unui zbor de câteva ore

Aerul uscat din avion distruge mucoasele protectoare ale organismului, favorizând pătrunderea sau înmulțirea unor bacterii deja existente. Iradierea este, de asemenea, o problemă, un zbor de trei-patru ore dus-întors echivalând cu radiațiile absorbite în timpul unei radiografii toracice.

STOMAC ȘI SINUSURI.  Umiditatea scăzută din avion vă poate usca excesiv căile respiratorii. În lipsa mucoasei care acționează ca o barieră pentru germeni, organismul este expus infecțiilor respiratorii, gastroenteritelor și nu numai, scrie abcnews.go.com. Ca o măsură de protecție, evitați să vă duceți mâinile la ochi sau la nas prea des, mâncați alimente bogate în antioxidanți (în aeroporturi găsiți diverse sortimente de iaurturi cu musli) și spălați-vă cât de des pe mâini.

CIRCULAȚIA SÂNGELUI. Presiunea scăzută din cabină, la care se adaugă sedentarismul, poate încetini circulația sângelui, afectându-i mai ales pe cei care suferă de tromboză și alte probleme vasculare. Femeile care iau anticoncepționale sau au istoric în familie de ateroscleroză și alte probleme circulatorii ar trebui să se ridice de pe scaun și să se plimbe prin avion la intervale de o oră.

URECHI.  Stările de rău și greață încep în urechea internă și sunt provocate mai ales de turbulențe. Sfatul medicilor este să rezervați un loc în dreptul aripilor avionului, cea mai stabilă zonă a aeronovei.

CELULE IRADIATE. La peste 9.000 de metri deasupra pământului, suntem expuși la un nivel destul de ridicat de radiații cosmice. Un zbor de trei-patru ore înseamnă jumătate din cantitatea de radiații absorbite în timpul unei radiografii toracice. Iradierea provoacă anumite modificări la nivelul celulelor, iar personalul de bord și gravidele sunt categoriile cele mai vulnerabile.

TULBURĂRI DE SOMN. Dacă traversați rapid mai multe țări, ritmul circadian vă este dat peste cap complet. Expunerea mare la lumină ajută cel mai bine creierul și organismul să se adapteze.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel