Sari la conținut

Poluarea ne slăbește sistemul imunitar și ne transformă într-un magnet pentru virusurile gripale. ”România respiră-Vrem aer curat!”

poluare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Poluarea, factor de risc pentru sănătate

Din cuprinsul articolului

România respiră-Vrem aer curat!Gripa sezonieră, deși aflată la debut, a ucis deja 10 persoane, unele dintre ele fără riscuri asociate. Unul dintre motivele pentru care virusurile au devenit atât de agresive poate fi nivelul crescut de poluare care slăbește sistemul imunitar și irită căile respiratorii, facilitând atașarea virusurilor de acestea.

„Prezenţa unor concentraţii crescute de poluanţi, sau timpul crescut de expunere, poate determina simptome sau chiar boli. Sunt afectate, în principal, sistemul respirator şi imun (răspunsul inflamator), dar determină numeroase alte afecţiuni, cum ar fi boli cardiovasculare sau chiar cancer. Bolnavii cu probleme pulmonare sau c ardiovasculare deja existente, copiii și vârstnicii sunt cei mai susceptibili la efectele poluării. Dar şi persoanele sănătoase, în cazul unei expuneri prelungite sau la concentrații mari, pot prezenta semne şi simptome”, ne atrage atenția Prof. Dr. Florin Mihălțan, medic pneumolog.

Conform unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel mondial se apreciază un număr de 3 milioane de decese datorate poluării aerului.

România respiră-Vrem aer curat!

Airly și Philips România lansează campania de crowdfunding “România    respiră – Vrem aer curat!” pentru instalarea senzorilor de monitorizare a calității aerului în cât mai multe orașe din țară. În cadrul campaniei, orice persoană se poate implica în achiziția unui senzor într-un oraș din țară printr-o donație directă, dar și în alegerea zonelor în care acesta va fi instalat. Campania se desfășoară în perioada 20 ianuarie – 31 martie 2020, pe pagina web dedicată, www.romaniarespira.ro, și are ca scop extinderea rețelei independente Airly de monitorizare a calității aerului din România, care oferă informații despre nivelul emisiilor de particule în suspensie, PM 10, PM2.5 și PM1 în timp real și gratuit, din zona în care senzorii sunt instalați, pe site-ul https://airly.eu/map/en/ sau în aplicația Airly pentru smartphone.

Mai mult, pentru a crește gradul de conștientizare privind calitatea aerului din interior, care, conform Organizației Mondiale a Sănătății poate fi de două până la de cinci ori mai poluat decât cel din exterior, Philips România oferă celor care se implică în campanie soluții de monitorizare și de purificare a aerului din interior. Astfel, toate persoanele care se vor alătura cauzei, printr-o donație sau prin achiziția directă a unui senzor, vor primi un discount de 40% pentru achiziția unui purificator din gama Philips, care captează şi elimină din aer 99,97 % dintre alergeni. Aceştia includ polenul, acarienii, sporii de mucegai, părul de animale, fumul, bacteriile sau virusurile de până la 0,003 microni.

Prima rețea independentă de monitorizare a calității aerului din România a devenit funcțională la data de 1 octombrie 2018, fiind creată de Philips România și Airly, și include în prezent 20 de senzori care monitorizează permanent nivelul emisiilor de particule în suspensie, PM 10, PM2.5 și PM1 în București, Brașov, Ploiești, Sinaia și Cluj. Recent, în luna decembrie 2019, a fost instalat și primul senzor de gaz, în localitatea Sintești, Strada Monumentului, din județul Ilfov, sponsorizat de Asociația pentru Schimbare Mama Natura.

Airly este o rețea independentă de măsurare a nivelului poluării din aerul de exterior, deja prezentă în 21 de țări. De la momentul lansării în România și până în prezent, senzorul situat în centrul Bucureștiului este cel mai accesat dintre toți cei 3000 de senzori Airly din întreaga lume.

“Scopul nostru este simplu: vrem să facem vizibil acest pericol invizibil, poluarea aerului, la nivel național. Rețeaua de senzori de monitorizare a calității aerului este utilă în orice țară și are un rol de informare și de conștientizare a oamenilor cu privire la aerul pe care îl respiră, dar și educativ în același timp prin măsurile de prevenție și de protecție necesare. Valorile înregistrate de la lansarea rețelei în România prin cei 20 de senzori instalați până în prezent au arătat depășiri frecvente, uneori record ale concentrațiilor maxime admise de lege pentru particulele în suspensie PM 10 și PM 2,5. Alături de Philips România, continuăm demersul de monitorizare a calității aerului și ne dorim să extindem rețeaua în toată țara prin campania România respiră – Vrem aer curat! Facem astfel un apel pentru implicarea cetățenilor, dar și a autorităților, ONG-urilor de mediu, companiilor pentru a extinde la nivel național rețeaua și a oferi acces la informații în timp real cu privire la aerul pe care îl respirăm. Problemele legate de poluarea aerului sunt în creștere și credem că este timpul să acționăm, să fim informați și să găsim soluții ”, afirmă Wiktor Warchałowski, CEO Airly.

România respiră-Vrem aer curat! “Aerul pe care îl respirăm are un impact direct asupra sănătății și calității vieții și este important ca oamenii să fie conștienți de calitatea aerului pe care îl respiră, atât în exterior, cât și în interior, în locuințe, la locul de muncă sau în orice spațiu închis. Petrecem foarte mult timp în interior, unde aerul poate fi la un nivel mult mai ridicat de poluare decât cel din exterior și e important să monitorizăm corect și să găsim soluții atunci când e necesar. Alături de partenerul nostru de încredere, Airly, ne implicăm pentru a extinde rețeaua de monitorizare a calității aerului la nivel national, un demers comun în care fiecare implicare contează. Ne asumăm rolul de a facilita accesul la produsele noastre de monitorizare și purificare a aerului din interior, care îmbunătățesc semnificativ calitatea aerului și reduc efectele negative asupra sănătății ca urmare a expunerii la poluare”, afirmă Bianca Severin, Business Marketing Manager Home Care Philips România.

Campania de crowdfunding „România respiră – Vrem aer curat!” se desfășoară în perioada 20 ianuarie – 31 martie 2020, pe pagina web dedicată, www.romaniarespira.ro, unde pot fi făcute direct donații pentru achiziția de senzori în diferite locații pe care persoanele care se implică le pot indica, în orașul lor. De fiecare dată când este acoperit costul unui senzor PM, respectiv 360 de euro, echipa Airly îl va monta în zona cu cele mai multe voturi. Pentru fiecare senzor instalat într-o locație, Philips România va sponsoriza cel de-al doilea senzor Airly PM care va fi instalat în același oraș, mărind astfel suprafața monitorizată. Pot fi achiziționați prin donații sau plăți directe și senzori PM + gaz, la un preț de 1360 euro pentru un senzor.

Fiecare susținător al cauzei printr-o donație sau prin cumpărarea unui senzor va primi un voucher de discount de 40% pentru achiziția pe durata campaniei a unui purificator Philips. Purificatorul oferă utilizatorilor monitorizarea și purificarea în timp real a aerului din locuință. Datele referitoare la calitatea aerului din locuința pot fi urmărite in timp real, prin aplicația pentru smartphone Air Matters.

În campanie se pot implica și companii prin achiziția directă a unui senzor Airly PM sau PM + gaz și alegerea locațiilor în care vor fi instalați.

Senzorii Airly vor oferi informații în timp real despre calitatea aerului în zonele în care vor fi instalați, disponibile pe site-ul https://airly.eu/map/en/  sau în aplicația Airly pentru smartphone.

Campania este susținută de Asociația pentru Schimbare Mama Natura, Grupul de Acțiune Locală Berceni și ANSA Group.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel