Din cuprinsul articolului
Zilele caniculare și nopțile sufocante pot face somnul un adevărat chin şi multe persoane adorm greu sau se trezesc în mijlocul nopții. Medicii spun că poate fi vorba de un deficit de nutrienți care să ajute corpul să se relaxeze și să se refacă prin somn.
Mulți încearcă să-și îmbunătățească somnul cu ceaiuri, băi calde sau meditație, însă este la fel de important să nu neglijăm alimentația. În acest context, specialiştii recomandă dou suplimente cheie – magneziul și vitamina D -, care ajută la calmarea sistemului nervos, reduc tensiunea musculară și mențin echilibrul emoțional.
De altfel, din cauza temperaturilor caniculare, organismul elimină şi săruri minerale vitale. Astfel, magneziul se pierde prin transpirație, iar vitamina D depinde de expunerea la soare și de alimentație, scrie csid.ro.
De ce avem nevoie de magneziu?
Magneziul este implicat în peste 200 de procese din organism. Acesta relaxează mușchii, reglează activitatea sistemului nervos și previne crampele nocturne la nivelul picioarelor.
Deficitul de magneziu poate cauza oboseală, neliniște și probleme cu somnul. Căldura accentuează pierderea acestui mineral, așa că suplimentarea zilnică și o alimentație bogată în legume cu frunze verzi, cereale integrale, nuci și semințe sunt recomandate.
De ce avem nevoie de Vitamina D?
Vitamina D este cunoscută pentru rolul său în sănătatea oaselor, dar are și alte funcții esențiale: susține sistemul imunitar, reglează hormonii, echilibrează starea de spirit și ajută corpul să se refacă după efort.
Odată cu înaintarea în vârstă, absorbția vitaminei D devine mai dificilă, de aceea este important să o asigurăm prin alimentație. Pește gras, ouă și produse lactate sunt cele mai bune surse naturale.

Top 10 surse naturale de magneziu și vitamina D
- Sardine la grătar cu piure de dovleac, morcov și praz;
- Salată de kale cu avocado, fistic, tahini și semințe de rodie;
- Supă cremă de dovlecei cu biluțe de cremă de brânză și păstrăv copt în folie;
- Felie de pâine integrală cu somon, avocado, ou fiert și roșii proaspete;
- Salată cu somon și spanac – ceapă prăjită, spanac, somon și ou amestecate;
- Omletă cu ton, salată de spanac și nuci cu ulei de măsline;
- Omletă cu creveți, spanac, ciuperci și brânză feta, servită cu pâine integrală;
- Somon copt cu broccoli opărit și cartofi la cuptor;
- Salată de spanac proaspăt, roșii cherry, pui sau curcan fiert, sardine și nuci;
- Tortilla cu dovleac copt, brânză feta, roșii, salată verde și felii de avocado.
Specialiştii recomandă ca cina să fie luată cu cel puțin două ore înainte de culcare, pentru a nu prelungi digestia până târziu în noapte. Astfel, vei crea condițiile ideale pentru ca organismul să se relaxeze și să se pregătească pentru un somn liniștit.