Populația României este în scădere. O nouă statistică efectuată de INS vine ca un duș rece pentru poporul nostru.
Lipsa banilor, dorința femeilor de a face carieră și de a fi independente, problemele de cuplu și infertilitatea au dus la creșterea vârstei când o femeie devine mamă prima dată.
În acest context, Vladimir Alexandrescu, purtator de cuvânt al Institutului Național de Statistică a fost invitat la emisiunea Apel Matinal de la Radio România Actualități.
2019 a fost anul în care s-au născut cei mai puţini copii în România, conform datelor statistice oficiale. Este practic al doilea an consecutiv cu o scădere dramatică a natalităţii în ţara noastră, fiind înregistraţi 178.000 de nou născuţi, adică cel mai mic număr de naşteri din ultima jumătate de secol.
Ce spune Vladimir Alexandrescu despre implicațiile acestei situații?
Deși purtătorul de cuvânt al INS spune că treaba INS-ul nu este să comenteze statisticile, face o excepție dat fiind interesul general pentru această situație.
Ei bine, femeile amână cât pot de mult maternitatea, iar asta este o tendință europeană, singurele țări care fac excepție sunt Franța și Irlanda, potrivit Vladimir Alexandrescu, care spune că în alte țări deja s-au luat măsuri pentru a ajuta mamele să își reia viața cotidiană cât mai repede, adică asigurarea unor creșe, grădinițe în cadrul întreprinderilor, agenţilor economici ai insitituţiilor publice, aşa încât la un şase, şapte luni de la naștere mama să poată reveni la locul său de muncă.
Îngrijorător este faptul că lunar se nasc în România în jurul a 15 mii de copii şi cum numărul de decese este în jurul a 20 de mii de persoane lunar, spun cifrele medii, rezultă că în fiecare lună România scade ca populaţie cu circa cinci mii de persoane.
Pare o valoare mică la milioanele de locuitori pe care le are o țară, dar pe termen lung acestea sunt niște valori îngrijorătoare și categoric trebuie căutate și până la urmă imperativ găsite soluţii. Pentru că soluţia pe care au găsit-o ţările vestice, în paranteză fie spus populaţia Uniunii Europene a crescut în ultimii ani în jur de un milion şi ceva pe an, în ciuda faptului că sporul natural este negativ, spuneam aproape peste tot, deci, soluţia vestică prin imigrare nu poate fi valabilă şi pentru România. Cei din vest şi-au asigurat o stabilitate demografică. În Germania a fost un mare aflux de imigranţi în mai multe perioade istorice din ultima jumătate de secol. În alte ţări din vestul Europei, în Italia, Spania, s-a acoperit deficitul în mare parte cu populaţii venite, spune purtătorul de cuvânt al INS.
Vă reamintim, 2019 a fost anul în care s-au născut cei mai puţini copii în România, conform datelor statistice oficiale.
Când Cathy Hunt a început să se simtă „foarte obosită”, a crezut că este doar…
Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Mare. Săptămâna Mare, cunoscută și sub…
Săptămâna Mare reprezintă ultima săptămână premergătoare Paștelui, în care sunt organizate slujbe religioase speciale.Acestea sunt…
Mariana Cojocaru vine cu vești neplăcute pentru o singură zodie. Pe acești nativi îi așteaptă…
Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…
Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…