Categories: Ştiri sănătate

PORTRET DE MEDIC „E groaznic să pierzi un pacient! Numai timpul de ajută să treci peste această durere!” – interviu cu medicul primar în Chirurgie Cardiacă și a Vaselor Mari, Theodor Cebotaru –

A știut că vrea să ajungă doctor încă din clasa a IV-a, când, la ora de biologie, a început să disece broaște. Aduna șerpi și șobolani de pe camp pe care îi diseca pe masa de ping-pong din spatele blocului. Cât a studiat Medicina, la Cluj, și-a ales deja exemplul de urmat: profesorul Constantin Ciuce, un om extrem de serios, un adevărat profesionist care “de dimineața până seara, în fiecare zi, vedea bolnavii”.

Theodor Cebotaru a urmat îndemnul maestrului său și a ales să se specializeze în chirurgie cardio-vasculară. Tenacitatea cu care și-a urmărit scopul de a salva vieți chiar și atunci când acest lucru pare imposibil l-a adus în situația de a realiza foarte multe intervenţii de revascularizare miocardică pe cord bătând, de schimbare valvulară cardiacă, operaţii de plastie mitrală sau aortică, anevrisme de ventricul stâng operate, disecţii de aortă, operaţii vasculare, operaţii de chirurgie toracică. Apogeul l-a constituit însă tratamentul hibrid, în condiții de urgență, al unui anevrism voluminos al arcului aortic, la un pacient de 82 de ani. O intervenție de excelență realizată la Cardiac Center al Spitalului Monza, din Capitală, sub supravegherea medicului Theodor Cebotaru, șef Secție Chirurgie Cardiovasculară, care a reprezentat o premieră medicală în România. Despre această experiență deosebită, dar și despre OMUL dinlăuntrul medicului cu cea mai mare experiență din România în cord bătând și plastie de valvă mitrală, a acceptat Theodor Cebotaru să dezvăluie cititorilor revistei „Doctorul zilei”. Povestirea acestuia o puteți afla în nr. 24 al revistei, care se va distribui împreună cu cotidianul „Evenimentul zilei” în data de 23 decembrie 2014.

Recent Posts

HOROSCOP 4 mai 2024. O ZODIE înfruntă dificultăţi mari!

Horoscopul zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, spune că nativii zodiacului vor avea parte de…

o oră ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale consumului de ouă

Potrivit nutriţioniştilor, este un mit că valorile colesterolului cresc foarte mult după consumul de ouă,…

2 ore ago

Reţeta specială de Paşte la care nu renunţă Nadia Comăneci

Nadia Comăneci, sportiva simbol a gimnasticii româneşti din toate timpurile, a dezvăluit o rețetă specială…

2 ore ago

„Câmpurile de aur din România”, în atenţia NASA. Imagini spectaculoase din satelit

România a atras atenția NASA și a întregii lumi datorită unor imagini spectaculoase captate de…

3 ore ago

Mănăstirea Ghighiu, colţ de rai lângă Bucureşti. Izvor tămăduitor şi icoană făcătoare de minuni (FOTO+VIDEO)

Situată la doar 73 de kilometri de București, Mănăstirea Ghighiu este loc de pelerinaj pentru…

3 ore ago

Cât timp se pot consuma ouăle vopsite de Paşte? Un expert dă verdictul

Ouăle fierte şi vopsite sunt un produs traditional esenţial care nu trebuie să lipsească de…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic