Sari la conținut

Postul intermitent. Efect reversibil pentru acești bolnavi

post intermitent
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Postul intermitent

Postul parțial, Intermittent Fasting, este definit prin mese mai rare, adică renunțarea la micul dejun sau la cină, iar perioadele de post negru să fie alternate cu cele de alimentație normală.

Postul intermitent. Efect reversibil pentru acești bolnavi

Potrivit unui studiu recent, cercetătorii au observat că după o intervenție cu Intermittent Fasting, pacienții au obținut o remisiune completă a diabetului, definită ca un nivel de HbA1c (glicemia medie) mai mic de 6,5% la cel puțin un an de la întreruperea tratamentului pentru diabet, potrivit unui nou studiu publicat în Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism al Societății Endocrine, notează Science Direct.

Diabetul de tip 2 nu este neapărat o boală permanentă, care durează toată viața.

Remiterea diabetului este posibilă dacă pacienții pierd în greutate prin schimbarea regimului alimentar și a obiceiurilor de exerciții fizice.

Cercetările noastre arată că un post intermitent, Chinese Medical Nutrition Therapy (CMNT), poate duce la remisiunea diabetului la persoanele cu diabet de tip 2, iar aceste descoperiri ar putea avea un impact major asupra celor peste 537 de milioane de adulți din întreaga lume care suferă de această boală”, a declarat dr. Dongbo Liu, de la Universitatea Agricolă Hunan din Changsha, China.

În cadrul studiului, 36 de persoane cu diabet au fost trecute pe post intermitent timp de trei luni. La finalul experimentului, oamenii de știință au descoperit că aproape 90% dintre participanți, inclusiv cei care luau agenți pentru reducerea glicemiei și insulină, și-au redus aportul de medicamente diabetice după cele trei luni de post parțial.

Remisiune a diabetului

Mai mult, 55% dintre aceste persoane au experimentat o remisiune a diabetului, au renunțat la medicația pentru diabet și au menținut-o timp de cel puțin un an.

Postul parțial, ce este și ce alte beneficii mai are
Postul parțial a devenit popular în ultimii ani ca metodă eficientă de pierdere în greutate, deoarece accelerează arderea grăsimilor.

În cazul postului intermitent, se poate mânca doar în anumite ”ferestre” de timp.

Astfel, există mai multe tipuri de post parțial, printre care:

  • Postul alternativ. Mâncați o dietă normală într-o zi și fie postiți complet, fie luați o masă mai mică (sub 500 de calorii) în ziua următoare;
  • Postul 5:2. Mâncați o dietă normală cinci zile pe săptămână și postiți în celelalte două;
  • Postul zilnic cu restricții de timp. Mâncați normal, dar numai într-o fereastră de opt ore în fiecare zi. De exemplu, săriți peste micul dejun, dar mâncați prânzul la miezul zilei și cina nu mai târziu de ora 8 seara, arată MayoClinic.

Reacții adverse și contraindicații

Unele cercetări sugerează că postul intermitent poate fi mai benefic decât alte diete pentru reducerea inflamației și îmbunătățirea condițiilor asociate cu inflamația, cum ar fi: boala Alzheimer, artrita, astmul, scleroza multiplă .accident vascular cerebral.

Postul intermitent poate avea efecte secundare

Este important de reținut că postul intermitent poate avea efecte secundare neplăcute, dar acestea dispar, de obicei, în decurs de o lună.

Efectele secundare pot include:

  • Foamea;
  • Oboseala;
  • Insomnie;
  • Greață;
  • Dureri de cap.

Postul intermitent este sigur pentru mulți oameni, dar nu este pentru toată lumea.

Sărirea peste mese poate să nu fie cea mai bună modalitate de a vă gestiona greutatea dacă sunteți însărcinată sau alăptați.

Dacă aveți pietre la rinichi, reflux gastro-esofagian sau alte probleme medicale, discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a începe postul parțial.

Până de curând și persoanele cu diabet, în special cei insulino-dependenți, se aflau pe lista celor cărora postul parțial nu le era recomandat, iar explicația a fost legată de faptul că ”postul intermitent combinat cu medicamentele pentru diabet poate face ca glicemia să scadă periculos de mult”, a afirmat Cedrina Calder.

Este cunoscut că persoanele care sunt diagnosticate cu diabet deja trec prin creșteri și scăderi frecvente ale nivelului de zahăr din sânge, pe parcursul unei zile, așa că postul nu ar face decât să le intensifice aceste ”vârfuri”.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel