marți, septembrie 28, 2021

Preot ortodox, despre vaccinul anti-covid. „În mâna lui Dumnezeu, din când în când, stau și astfel de vaccinuri”.

E momentul să-i lăsăm pe profesioniști să vorbească, dar să-i învățăm cum să

vorbească, pentru a fi înțeleși”, este de părere preotul Constantin Necula. Este semnul cel mai concludent că și în interiorul BOR există democrație. Și că, pe lângă preoții care se opun vaccinării anti-covid, există, la fel ca în breasla medicilor, și preoți care aprobă vaccinarea și o susțin.

Unul dintre preoții pro-vaccinare este și Constantin Necula, una dintre cele mai cunoscute personalități ale Bisericii Ortodoxe din România și prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.

Preot ortodox, despre vaccinul anti-covid. „În mâna lui Dumnezeu, din când în când, stau și astfel

de vaccinuri”

Acesta consideră că cei care trebuie să le explice oamenilor beneficiile vaccinurilor sunt specialiștii.

Trebuie explicat oamenilor foarte atent și fără nicio presiune din cale afară. Noi suntem sub presiunea timpului, asta ne costă acum. Raportăm numărul de vaccinați și asta ne costă, în timp. Dar cred că e un moment să respirăm un pic. Să luăm aer în piept și să vedem cum îi facem pe oameni să înțeleagă că nu sunt cobai. Că nu se supune asupra lor o presiune de genul acesta”, a declarat Constantin Necula, conform Digi24.

Preotul nu a dezvăluit dacă se va vacina sau nu, pentru că spune el, „este o chestiune de intimitate personală între mine și medicul meu de familie, iar mai nou între mine și angajatorul meu”.

A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme ține de învelirea anatomiei în ideologie și e extrem de periculos. Și dacă privești dintr-o parte și din alta. Credincios însemană om cu încredere în Dumnezeu. Și care-l lasă și pe Dumnezeu să aibă încredere în el. Adică un om lucid care conștientizează o dată în plus că este în mâna lui Dumnezeu. Iar în mâna

lui Dumnezeu, din când în când, stau și astfel de vaccinuri”, a spus preotul.

Ultimele stiri