Sari la conținut

Președinte CNAS: Începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la medic preventiv

medici
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Noutăți CNAS. Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurare de Sănătate, a declarat, joi, că începând din 20223, cei care nu se prezintă la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenție ar putea fi sancționați, potrivit Agerpres.

“De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capita’. Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (…) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie.

Începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie

Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023″, a spus Cojan la Senat, la dezbaterea “Hepatitele virale post-pandemie – drumul spre eliminare, o provocare”.

La masa rotundă organizată de Comisia de sănătate din Senat în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, medici, pacienţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului au explicat, joi, paşii care trebuie urmaţi pentru eradicarea hepatitelor virale.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel