miercuri, aprilie 8, 2026
9.4 C
București

Preşedintele SUA, Donald Trump, o trimite pe Greta Thunberg la medic: „E nebună. Are o problemă cu gestionarea furiei”

Din cuprinsul articolului

Preşedintele american Donald Trump a atacat-o în termeni duri pe activista ecologistă şi politică Greta Thunberg, despre care spune că are „o problemă cu gestionarea furiei”. Afirmaţiile fără precedent survin la scurt timp după ce suedeza sosea la Atena cu membri ai flotilei către Fâşia Gaza.

Trump a răspuns întrebărilor jurnaliştilor, în Biroul Oval, ce părere are despre expulzarea activiştilor propalestinieni ai Flotilei Global Sumud, din care a făcut parte suedeza şi a a catalogat-o pe Thunberg drept ”o persoană care face probleme”.

”Vrei să spui că nu mai este ecologistă?”, l-a întrebat mai întâi Donald Trump pe un jurnalist, referindu-se la lupta activistei împotriva încălzirii globale, prin care este cunoscută de mult timp. ”Dacă te uiţi la ea într-o zi, este foarte furioasă pentru o persoană tânără. Este complet nebună”, a declarat liderul de la Casa Albă, îndemnat-o să se ducă să primească îngrijiri medicale.

”Are o problemă cu gestionarea furiei. Cred că ar trebui să consulte un medic. Are nevoie de ajutor cu furia sa”, a mai spus liderul SUA, potrivit News.ro.

Replici acide date de Greta Thunberg

În replică, Greta Thunberg a sugerat că președintele SUA ar putea fi cel care are nevoie de ajutor de specialitate pentru a-și controla temperamentul.

Citeste si…

„Am auzit că Donald Trump și-a exprimat din nou opiniile măgulitoare despre caracterul meu și apreciez preocuparea sa pentru sănătatea mea mentală”, a spus activista suedeză în vârstă de 22 de ani într-o postare pe Instagram.

„Aș primi cu plăcere orice recomandări ați avea pentru a face față acestor așa-numite „probleme de gestionare a furiei”, deoarece – judecând după palmaresul dvs. impresionant – se pare că și dvs. suferiți de ele”, a adăugat ea.

După ce a devenit celebră în lupta împotriva modificărilor climatice, Greta Thunberg s-a angajat s-a alăturat unor activişti pro-palestinieni de la începutul Războiului din Fâşia Gaza, ocupând un post-cheie în cadrul unui comitet de conducere a flotilei către Fâşia Gaza, din care a demisionat din cauza unor divergenţe de puncte de vederi cu alţi membri. Ea a rămas însă în ambarcaţiunile care se îndreptau către enclava palestiniană.

Citeste si…

Peste 170 de activişti din flotila către Fâşia Gaza expulzaţi de către Israel, inclusiv Greta Thunberg, au sosit la Atena şi au acuzat faptul că au fost ”bătuţi” şi trataţi ”ca animalele” după ce Marina israeliană a urcat la bordul navelor flotilei.

Ministerul israelian de Externe a dat însă asigurări că ”toate drepturile legale” ale activiştilor, inclusiv ale activistei suedeze, au fost ”deplin respectate” şi a respins nişte ”minciuni”.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Săptămâna Mare aduce o resetare karmică rară pentru două zodii. Universul le oferă bani și noroc din plin

Săptămâna Mare vine cu o încărcătură emoțională puternică pentru...

6 secrete ale sportului pentru sănătate. Cum să faci mișcare corect chiar dacă ai probleme medicale

Activitatea fizică este astăzi considerată unul dintre cele mai...

Contestarea deciziei de pensionare: Ce poți face dacă statul ți-a dat mai puțin decât meriți

Dr. Radu Pavel, Avocatul Coordonator al Societății Românești de...

Țara din Europa unde câștigi mii de euro fără facultate. Se caută masiv angajați

Luxemburgul vine cu vești bune pentru cei care își...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și