Categories: Ştiri sănătate

Primăria sprijină financiar fertilizarea in vitro. Ajutorul este de 13.800 lei/cuplu/solicitare şi se acordă sub formă de 2 vouchere pentru fiecare solicitare

Primăria Capitalei anunţă că regulamentul privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucureşti pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro a fost finalizat, urmând a se derula începând cu 4 iunie.

„Proiectul se va derula începând cu data de 4 iunie 2018, în farmacii şi în unităţi sanitare specializate în FIV, care, conform regulamentului, îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Regulamentul va fi postat joi, 3 mai, pe site-ul ASSMB, (www.assmb.ro, la sectiunea Proiect FIV) şi va putea fi consultat atât de către cuplurile interesate de acest program, cât şi de farmacii şi unităţi medicale specializate în FIV. În ceea ce priveşte criteriile de eligibilitate, reamintim că vor beneficia de acest ajutor financiar cuplurile care au indicaţie medicală pentru FIV, vârsta partenerei fiind între 24-45 de ani, restul detaliilor vor putea fi consultate în regulamentul complet ce va fi postat pe site”, transmite Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), printr-un comunicat de presă.

Sprijinul financiar acordat este de 13.800 lei/cuplu/solicitare şi se acordă sub formă de 2 vouchere pentru fiecare solicitare.

„Voucherele se vor acorda simultan, după cum urmează: Etapa 1-Voucher medicamente – pentru tratamentul de stimulare se va acorda un voucher în valoare de 4.600 lei; Etapa 2 – Voucher proceduri medicale – pentru intervenţia medicală specifică se va acorda un voucher în valoare de 9.200 lei”, potrivit PMB.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) va afişa, atât la sediul din str. Sfânta Ecaterina, nr. 3, sector 4, Bucureşti, precum şi pe pagina web proprie, toate datele statistice ale proiectului (numărul dosarelor depuse, numărul celor aprobate, dosarele incluse în lista de aşteptare; numărul de proceduri de fertilizare in vitro efectuate etc.), explică PMB.

Sursa citată menţionează că lista cu unitătile sanitare specializate în FIV (n.r. fertilizare in vitro) şi farmaciile eligibile va fi afişată pe site-ul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale: www.assmb.ro, pe site-ul operatorului economic-emitent de vouchere (care va fi anunţat), precum şi pe site-urile unităţilor sanitare şi ale farmaciilor care vor face parte din proiect.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

5 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

5 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

6 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

6 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

7 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic