Sari la conținut

Primele semne ale unei boli de tiroidă

Tiroida este cea mai cunoscută glandă a sistemului endocrin. Este şi cea mai mare. Are o greutate de 15-18 grame la adulţi, fiind mai mare la femei decât la bărbaţi. Are o formă de fluture, dacă e privită din faţă şi e localizată în partea anterioară a gâtului.

Tiroida are un rol fundamental în dezvoltarea şi funcţionare armonioasă a organismului, fiind responsabilă pentru secreţia hormonilor numiţi triiodotironină (T3) şi tiroxină (T4). Aceşti doi hormoni reglează metabolismul general, au influenţă asupra vitezei cu care este utilizată energia în corp şi a producerii de proteine, controlează temperatura corpului, compoziţia sângelui şi intensifică excitabilitatea sistemului nervos faţă de alţi hormoni.

Care sunt semnele problemelor la tiroidă

Atunci când nivelul hormonilor tiroidieni este prea mic sau prea mare, apar schimbări în activitatea mai multor organe, care se manifestă printr-o multitudine de simptome. Schimbarea bruscă şi inexplicabilă a greutăţii

Unul dintre cele mai comune simptome care sugerează o problemă la tiroidă este modificarea bruscă, aparent fără o explicaţie a greutăţii corporale. Creşterea în greutate poate semnala un nivel scăzut al hormonilor glandei tiroide, ceea ce se numeşte hipotiroidism. În schimb, în cazul în care tiroida produce hormoni mai mult decât are nevoie organismul, se va observa o pierdere în greutate în mod neaşteptat. Acest lucru este cunoscut sub numele de hipertiroidism.
Hormonii tiroidieni influenţează inclusiv bătăile inimii, de aceea persoanele cu hipotiroidism pot constata că ritmul lor cardiac este mai lent decât de obicei. În cazul hipertiroidismul, ritmul cardiac se accelerează. Mai pot apărea palpitaţiile şi creşterea tensiunii arteriale.

Senzaţia de nod în gât

Simptomul poate fi prezent şi în cazul creşterii în dimensiuni a glandei tiroide, pe fondul apariţiei unor noduli. Totuşi, senzaţia de nod în gât apare doar în cazul în care nodulii tiroidieni sunt foarte mari şi de consistenţă dură, determinând şi probleme de respiraţie severe, până la sufocare, sau dificultăţi la înghiţire.

Schimbări de dispoziţie, semne ale problemelor la tiroidă

Pentru că tulburările glandei tiroide pot avea un impact considerabil asupra nivelului de energie, starea de spirit va avea de suferit. Tocmai de aceea, oboseala accentuată, anxietatea, agitaţia, iritabilitatea sau insomnia nu trebuie trecute cu vederea.

Umflarea gâtului

Un alt semn al problemelor la tiroidă este apariţia guşei. Uneori, umflarea gâtului poate fi cauzată de cancerul tiroidian sau de nodulii care cresc în interiorul glandei tiroide.

Fierbinţeală sau senzaţie de prea rece

Pentru că horomonii produşi de tiroidă joacă un rol important în reglarea temperaturii corpului, o disfuncţie a acestei glande va afecta capacitatea de termoreglare a organismului. Astfel, persoanele cu hipotiroidism pot se pot plânge că le este frig mai des decât de obicei, pe când cei cu hipertirodism tind să se confrunte cu o creştere a temperaturii corpului, ceea ce va determina apariţia transpiraţiei excesive şi o intoleranţă la căldură.

Căderea părului

Indiferent că sunt în exces sau într-o cantitatea prea mică, dezechilibrul hormonilor tiroidieni provoacă o cădere masivă a părului – semn clar de probleme la tiroidă.

Tulburările de tranzit intestinal

Constipaţia severă este de multe ori asociată cu hipotiroidismul, în timp ce diareea frecventă – cu hipertiroidism.

Menstruaţia neregulată

În cazul femeilor, un semn că glanda tiroidă a luat-o razna sunt menstrele haotice. De regulă, mentruaţia neregulată, mai abundentă şi dureroasă este frecvent asociată cu hipotiroidism, iar cea care durează mai puţine zile – cu hipertiroidismul.

Colesterolul mărit

În cazul în care nivelul colesterolului nu se reglează, chiar dacă se ţine o dietă sau se iau medicament în acest sens, trebuie verificată activitatea tiroidei. De multe ori, colesterolul mărit este un semn al hipotiroidismului.

Alte simptome ale hipotiroidismului sunt pielea uscată, unghiile fragile, amorţeala sau furnicăturile la nivelul mâinilor.

Alte simprome ale hipertiroidismulului sunt slăbiciunea musculară, tremuratul mâinilor sau vederea înceţoşată.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel