Categories: Expertul zilei

Primele simptome ale cancerului mamar. Când e durerea de sân un semn de alarmă

Cel mai frecvent semn al cancerului mamar este apariția unei tumori nedureroase la nivelul sânului, dar boala poate debuta cu fenomene inflamatorii (roșeață, căldură, edem, durere la nivelul sânului), scurgere mamelonară, modificări ale tegumentelor și areolei, apariția unei modificări la nivel axilar.

De cele mai multe ori, durerea la nivelul sânului, care alarmează pacientele și le face să ajungă la medic, nu este un simptom de cancer mamar; în cancer, durerea apare doar atunci când boala este în stadiu avansat. De obicei durerea este o alarmă falsă, de aceea medicul recomandă investigațiile necesare și controalele ulterioare.

”În practica medicală, la consultații, văd frecvent două tipuri de paciente: cele speriate, care au dureri la nivelul sânului, dar care nu au nimic de fapt, și cele la care se detectează prezența unei tumori care nu este însoțită de durere. Dacă boala este depistată devreme, când tumora are sub 2 centimetri, în stadiul I, atunci supraviețuirea la cinci ani este de peste 95%, iar la zece ani de aproximativ 90%. În stadiile puțin avansate, tumora e nepalpabilă și nu e însoțită de nicio simptomatologie; ea poate fi detectată numai prin investigații imagistice (ecografie, mamografie). Astfel se pot pune în evidență modificări de câțiva milimetri care sunt fie cancere puțin avansate, fie leziuni care în timp se pot transforma în cancer. Scopul nostru este să încercăm să diagnosticăm boala devreme, astfel încât să o putem trata cât mai simplu pentru pacientă, cu rezultate foarte bune, inclusiv cu păstrarea sânului. Ne-am specializat de multă vreme în localizarea și tratamentul leziunilor extrem de mici, abia vizibile. În aceste cazuri, de cele mai multe ori, nu e nevoie de chimioterapie pentru că e vorba de stadii puțin avansate și femeia s-a vindecat, din punct de vedere al tratamentului. Din păcate, de multe ori, boala e diagnosticată târziu și tratamentul devine unul complex”, a explicat Prof. Dr. Alexandru Blidaru, Medic Primar Chirurgie Generală, cu supraspecializare în chirurgie oncologică și ginecologie oncologică.

Recent Posts

Avionul SMURD a aterizat la București. Florin Piersic transferat la Matei Balj

Avionul SMURD a aterizat la București. Florin Piersic transferat la Matei Balj. In această după-amiază…

3 ore ago

HOROSCOP cu Camelia Pătrăşcanu. Un „tren planetar” va lovi mai multe ZODII în zilele următoare

Astrologul Camelia Pătrășcanu a făcut previziunile astrale pentru perioada următoare. Multe zodii sunt influenţate de…

4 ore ago

Decizia luată de medicii din România în legatură cu Florin Piersic

Decizia luată de medicii din România în legatură cu Florin Piersic. Apar noi informații cu…

4 ore ago

Când și cum poți să retragi banii din Pilonul 2 de pensie

Pilonul 2 de pensie reprezintă una dintre cele trei componente ale sistemului de pensii din…

4 ore ago

Pericardita sau „apa la inimă”

Pericardita reprezintă inflamația și iritarea pericardului, numele dat membranei care învelește inima. Acest țesut de forma…

5 ore ago

Ce poţi să faci cu OUĂLE rămase de la sărbătorile pascale. 6 REŢETE savuroase

După sărbătorile Pascale, mulți dintre noi rămân cu o mulțime de ouă fierte neconsumate. În…

5 ore ago

Citeste si: