Sari la conținut

Primul medicament care reduce semnificativ riscul de deces în cazul persoanelor cu boli de inimă

Coenzima Q10 sau „CoQ10” scade cu 50%  numărul de decese între pacienţii cu insuficienţă cardiacă, susţin oamenii de ştiinţă din Danemarca.

Coenzima Q10 sau „CoQ10” joacă un rol în transformarea alimentelor în glucoza de care celulele corpului au nevoie pentru a funcţiona. În ţesutul cardiac sănătos, coenzima Q10 se găseşte într-un nivel mare, însă mai multe studii au arătat că persoanele care au suferit un atac de cord prezintă un nivel mai scăzut al coenzimei.

Studiul efectuat de cercetătorii de la Centrul Cardiac din cadrul Spitalului Universităţii din Copenhaga a urmărit 420 de pacienţi timp de doi ani. Oamenii de ştiinţă au descoperit că în cazul pacienţilor care au consumat suplimente cu coenzima Q10 s-au înregistat mai puţine spitalizări decât în cazul pacienţilor din grupul de control, rata deceselor fiind de asemenea mai mică.

„Coenzima Q10 ar trebui să fie luată în calcul în cadrul terapiei de menţinere a pacienţilor cu probleme cronice de inimă”, a comentat profesorul Svend Mortensen, coordonatorul acestui studiu.

Profesorul Mortensen subliniază că este vorba despre prima descoperire care îmbunătăţeşte rata mortalităţii în cazul pacienţilor cu probleme serioase de inimă în mai bine de un deceniu.

„Alte medicamente pentru problemele de inimă blochează procesele celulare, în loc să le stimuleze, şi pot avea efecte secundare. Suplimentarea cu coenzima Q10, ce este o substanţă naturală şi sigură, corectează o deficienţă a corpului şi blochează acel vicios ciclu metabolic ce răpeşte inima de energie”, a concluzionat specialistul.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel