vineri, aprilie 3, 2026
13.7 C
București

Primul program din România care oferă elevelor și studentelor produse menstruale și consultații ginecologice la 50% reducere

În contextul în care una din cinci tinere din Europa se confruntă cu sărăcia menstruală, Enroush și Medicover România lansează RED Society, primul program din România dedicat elevelor și studentelor care oferă acces la produse menstruale și consultații ginecologice la jumătate de preț.

Prin acest program, tinerele beneficiază timp de 12 luni de 50% reducere la produsele menstruale Enroush și de 50% reducere la o consultație de obstetrică-ginecologie în rețeaua Medicover, într-un mecanism simplu și accesibil prin crearea unui cont pe platforma RED Society.

Inițiativa vine ca răspuns la o problemă reală: pentru multe tinere, costurile produselor menstruale și accesul la controale ginecologice reprezintă încă o barieră. În România, fenomenul sărăciei menstruale este puțin discutat, deși impactul său este direct: de la absențe școlare până la evitarea controalelor medicale preventive.

„Ne-am propus să transformăm accesul la sănătate menstruală dintr-un privilegiu într-un drept. RED Society este un pas concret prin care încercăm să reducem barierele financiare și sociale care împiedică multe tinere să aibă grijă de sănătatea lor”, a declarat Viorela Lucescu, Chief Marketing Officer Enroush.

Citeste si…

Programul continuă demersurile inițiate anul trecut prin campania „Spune-i pe nume”, care a strâns peste 120.000 de semnături pentru reducerea TVA-ului la produsele de igienă menstruală.

„Chiar dacă proiectul de lege pentru reducerea TVA-ului a fost susținut la nivel parlamentar, accesul la produse menstruale rămâne o problemă reală pentru multe tinere. RED Society a apărut din dorința de a face ceva concret pentru eleve și studente”, a adăugat Viorela Lucescu.

Componenta medicală a programului este asigurată de Medicover România, care oferă acces la consultații ginecologice la jumătate de preț în rețeaua sa de clinici.

„Pentru multe tinere, primul consult ginecologic nu este doar un act medical, ci un moment care le poate influența întreaga relație cu sănătatea lor. De aceea, ne concentrăm nu doar pe acces, ci și pe calitatea experienței: medici empatici, răbdători și atenți la ritmul fiecărei paciente. Prin «Red Society», ne dorim să facem sănătatea mai accesibilă, mai ușor de înțeles și mai puțin intimidantă pentru o generație întreagă., spune Dr. Simona Gentimir, Manager Spital Medicover Pipera.

Programul, susținut de Medicover România, creează cadrul necesar pentru un dialog deschis cu tinerele despre educația ginecologică și sănătatea feminină, într-o etapă în care prevenția trebuie să devină o prioritate. Această perioadă este esențială pentru abordarea corectă a unor teme precum contracepția, debutul vieții sexuale, prevenția infecției cu HPV și vaccinarea, contribuind la formarea unor comportamente responsabile față de propria sănătate. În același timp, Medicover România încurajează efectuarea consultului ginecologic anual și dezvoltarea unui dialog constant cu medicul specialist, ca parte integrantă a îngrijirii sănătății pe termen lung.

Proiectul este sustinut si de organizații studențești, facilitând accesul rapid al studentelor la program.

Elevele și studentele se pot înscrie în program prin accesarea platformei RED Society, unde își pot crea un cont și își pot activa beneficiile.

Prin această inițiativă, Enroush și Medicover își propun să contribuie la normalizarea discuției despre menstruație și la îmbunătățirea accesului tinerelor la produse esențiale și la îngrijire medicală preventivă.

Programul se supune anumitor termeni și condiții.

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Decizie de ultimă oră a instanței în cazul lui Călin Georgescu! Sentința este definitivă!

Sentința este definitivă dat de Tribunalul București! Instanța a...

Zodia care dă lovitura în aprilie 2026. Schimbări majore după jumătatea lunii

Aprilie 2026 aduce o schimbare de ritm pe care...

Suplimentul banal care ar putea încetini îmbătrânirea

Un supliment folosit frecvent pentru sănătatea inimii ar putea...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

5 semne că durerea menstruală nu este normală. Medicii avertizează asupra endometriozei

Durerea menstruală este frecvent ignorată sau considerată normală. Medicii...

Consultații și analize GRATUITE pentru persoanele NEASIGURATE în 2026

Persoanele neasigurate pot beneficia de consultații și analize medicale...

Citește și