Sari la conținut

Hipotermia, urgență medicală! Care sunt principalele măsuri de ajutor

Iarna nu înseamnă numai zăpadă, vacanță și bucuria copiilor. Vântul, gerul și statul mult în frig este destul de periculos pentru sănătate. De exemplu, multe persoane pot suferi un episod de hipotermie. Această stare apare atunci când o persoană stă prea mult timp în ger și în vânt, iar pierderile de căldură depășesc capacitatea organismului de a o sintetiza. De aceea, este esențial să cunoști atât simptomele acestei afecțiuni cât și măsurile de prim ajutor pe care le poți acorda celui suferind până la sosirea ambulanței.

Hipotermia apare când organismul pierde mai multă căldură decât este capabil să producă. Mai exact, medicii spun că hipotermia este o urgență medicală în care corpul unei persoane își pierde căldura mai repede decât îl poate produce, provocând o scădere periculoasă a temperaturii corpului. Atenție! Fără un tratament rapid, inima, plămânii și alte organe pot începe să se deterioreze, ceea ce duce la insuficiența organelor și în cele din urmă la deces.

Persoanele care au un risc mai mare de a face hipotermie sunt: vârstnicii și copiii mici – la care termoreglarea se face cu dificultate. De asemenea, bolnavii cu afecțiuni cronice, cum este diabetul zaharat, hipotiroidismul, cei cu afecțiuni neurologice sau psihice, sunt principalele categorii care prezintă risc crescut de apariție a hipotermiei. Totodată, cardiacii sunt mai predispuși la a suferi un infarct miocardic atunci când ies în ger și petrec mult timp afară.

Medicii atrag atenția că este foarte important ca victima să nu stea în frig și se va încerca reîncălzirea corpului până la sosirea salvării.

Primele semne ale instalării hipotermiei sunt:

  • Apariția frisoanelor,
  • Pielea devine rece, de culoare albă, uscată,
  • Respirația se va modifica și devine lentă, șuierătoare,
  • Apare senzația de epuizare, de oboseală accentuată, de somnolență,
  • Mușchii sunt rigizi,
  • Parestezii (amorțeli) la nivelul mâinilor și degetelor,
  • Tulburări de echilibru și de vorbire,
  • Ritmul cardiac este redus,

Hipotermia se poate clasifica în:

Ușoară: temperatura corpului este între 35-32 grade celsius

Medie: temperatura corpului este între 32-28 grade celsius

Gravă: temperatura corpului este sub 28 grade celsius

Primul ajutor în caz de hipotermie:

În cazul hipotermiei primul ajutor trebuie să înceapă cu evaluarea funcțiilor vitale – libertatea căilor respiratorii, respirație, circulație – și resuscitarea cardio-respiratorie dacă este cazul. Trebuie spus că toracele victimelor aflate în hipotermie este mai rigid ceea ce face mai dificil masajul cardiac.

Atenție! Restabilirea temperaturii normale a corpului se face lent  – cu aproximativ 1 grad pe oră și constă în:

  • Încălzire pasivă: aducerea pacientului la un loc cald, se vor da jos hainele ude și se va îmbrăca pacientul cu haine uscate, apoi va fi învelit cu pături. Astfel de măsuri sunt recomandate în cazul hipotermiilor ușoare sau medii.
  • Încălzire externă activă: imersie în apă caldă (40 grade celsius), acoperirea cu paturi electrice, înfășurarea în pături calde, pungi cu apă caldă.
  • Încălzire internă activă: care se face după transportul victimei la spital.

Ce trebuie să reții:

Indiferent de cauza hipotermiei, dacă ești lângă o persoană care are hipotermie și observi că are ritmul cardiac scăzut și respirația dificilă trebuie să acționezi repede oprind mai întâi pierderea căldurii corporale.

Uite ce să faci:

  • Mută persoana din frig la un loc călduros. Dacă nu ai unde, atunci protejează persoana de frig și vânt punând-o în poziție orizontală, astfel încât sângele să poată circula mai liber.
  • Scoate-i hainele umede. Persoana trebuie să fie acoperită de pături sau să fie îmbrăcată cu haine uscate. Lasă-i fața liberă să poată respira.
  • Nu o lăsa pe solul umed și înghețat. Pune sub ea pături groase.
  • Sună de urgență la 112.

Cum prevenim hipotermia:

Pentru a evita hipotermia, cel mai bine este să nu ieși afară atunci când este anunțat ger și vânt puternic. Dacă totuși ești nevoit să ieși din casă ai grijă ca  urechile, nasul, degetele de la mâini și de picioare să fie bine acoperite. Ai grijă să ai încălțăminte adecvată iernii, în caz contrar riști să suferi de degerături. Ai grijă la alimentația din timpul iernii. Nu uita că printre plantele care îmbunătățesc circulația periferică se regăsesc: iasomia, busuiocul, afinele, măceșele.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel