Categories: Ştiri sănătate

Procese pe bandă rulantă, la Botoșani. Sute de angajați de la „Mavromati” au dat spitalul în judecată pentru neacordarea de sporuri

Procese pe bandă rulantă, la Botoșani. Sute de angajați de la „Mavromati” au dat spitalul în judecată pentru neacordarea de sporuri.

Pe 9 martie, în România a fost ridicată starea de alertă. În urma pandemiei de coronavirus au rămas, însă, probleme importante în cadrul sistemului medical care abia încep să iasă la iveală.

Lucrătorii din sistemul medical sunt nemulțumiți pentru că, deși s-au acordat anumite sporuri pentru personalul din prima linie, din cauza legilor interpretabile sau chiar a fondurilor insuficiente, aceștia nu și-au primit drepturile bănești cuvenite.

Procese pe bandă rulantă, la Botoșani. Sute de angajați de la „Mavromati” au dat spitalul în judecată pentru neacordarea de sporuri

Așa se face că acum s-a ajuns în punctul în care spre exemplu angajații de la Spitalul Județean „Mavromati” s-au adresat instanței prin intermediul sindicatului.

Uniunea Sindicală Județeană Sanitas a deschis procese pentru neacordarea unor sporuri, dosarele fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Botoșani.

„Sunt două tipuri de dosare, unul  pentru sporul de 30%  și un spor de condiții deosebite de muncă între 55 și 85% datorate efectului pandemiei”, a declarat Elena Temciuc, președinte Uniunea Sindicală Județeană Sanitas, potrivit botoșaneanul.ro.

Fiind foarte mulți angajați, procesele sunt pe serii, la ultimele dosare înregistrate pe 7 martie 2022 fiind peste 70 de reclamanți. Vor mai fi însă și alte dosare care au ca obiect „drepturi bănești”.

În principal, nemulțumirile sunt în rândul asistentelor și infirmierelor.

„În total cred că am în jur de 500 de angajați”, a mai spus Elena Temciuc.

Pentru sporul de 30% din salariul de bază, liderul sindical susține că are deja câteva hotărâri favorabile și așteaptă motivarea instanței. Eșalonarea plății se face pe parcursul a cinci ani.

Recent Posts

Mare atenție la PEȘTE! Medicul Virgil Stroescu: Poate să facă dezastru!

De curând, în timpul emisiunii Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea la Antena 3, medicul…

22 de minute ago

Durere pentru Oana Lis. A murit in Săptămâna Mare

Durere pentru Oana Lis. Soția lui Viorel Lis a povestit la un moment dat care…

51 de minute ago

Dieta biochimică a lui Ion Iliescu. Ce mănâncă fostul președinte la 94 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, ține o dietă riguroasă și se pare că acest…

o oră ago

Lidia Fecioru: Acest ritual se face doar în Joia Mare. Îl facem noi, femeile, atunci când se citesc cele 12 Evanghelii

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a prezentat în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse cele șase ritualuri cu ajutorul…

2 ore ago

O zodie va câștiga mulți BANI până pe 15 Mai. Se ivește o oportunitate la care nici nu visa

Camelia Pătrășcanu susține că acest semn are nevoie de atenție pentru că riscă să comită…

2 ore ago

3 semne oculte care arată că ficatul tău nu funcționează corect

Mulți oameni nu știu că au o problemă la ficat pentru că nu simt durere.…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia