Sari la conținut

Prodecanul Facultății de Teologie: ”Dacă o femeie rămâne însărcinată după un viol, este posibil să-i fi plăcut”

Un preot invitat la Radio Trinitas, care aparține Patriarhiei, a spus că dacă o femeie rămâne însărcinată după un viol este posibil să-i fi plăcut, potrivit paginademedia.ro. Vasile Răducă, prodecan al Facultății de Teologie din București, a mai spus în respectiva emisiune și că sexul cu prezervativ este ”masturbare” și i-a mai transmis unei ascultătoare să se roage la Dumnezeu ca fiica ei să termine relația pe care o are cu un musulman.

CNA a sancționat postul cu somație, iar Patriarhia s-a delimitat ferm de afirmațiile făcute de Răucă, adăugând că acesta nu va mai fi invitat la postul de radio.

În ce privește lipsa de reacție a moderatorului emisiunii, purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu a oferit ca posibilă explicație faptul că este masterand al preotului, ”deși asta nu îl scuză”.

Câteva dintre declarațiile lui Răducă (sursa paginademedia.ro):

  • Sunt rarisime cazurile în care violul se soldează cu graviditate. Vă rog să rețineți, sunt rarisime cazurile când violul se soldează cu graviditate. Când se soldează cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie că este vorba de un viol la care ai consimțit și care ți-a plăcut să se repete, fie că te-ai găsit în imposibilitatea de a face de așa manieră încât celulele germinale care sunt pe punctul de a se întâlni, să se și întâlnească și să fie fertilizat oul.
  • Așa că ideea, cum am văzut-o de curând la cineva, că pruncii obținuți sau că o femeie are dreptul să avorteze fătul care s-a constituit în urma unui viol, nu este întemeiată și nu este acceptată de Biserică.
  • În utilizarea prezervativului, nu facem altceva decât, cei tineri care fac lucrul acesta, nu fac altceva decât să se masturbeze, care este o practică dezgustătoare.
  • Mai bine mai rar, dar cumsecade și să-i oferi soției ceea ce organismul ei are nevoie, din punct de vedere biochimic, decât să o masturbezi și să trăiești într-o succesiune de acte de masturbare de care să-ți fie, practic, scârbă și silă și rușine.

Emisiunea a fost difuzată pe 27 mai, la Radio Trinitas și a fost reclamată de unii ascultători.

Potrivit Wikipedia, Vasile Răducă este, din anul 2000 Prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, și profesor universitar la Catedra de Teologie Morală din cadrul aceleiași Facultăți. Este președintele Comisiei de Bioetică din cadrul Patriarhiei Române. Este căsătorit și tată a doi copii.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel