Sari la conținut

Prof.dr. Dafin Mureșanu a spus ce afectează recuperarea pacienţiilor cu AVC

• de

Accidentul Vascular Cerebral (AVC) este în mod fundamental o afecțiune cronică și implică o monitorizare riguroasă după evenimentul acut, impunându-se totodată un amplu program de reabilitare neurologică.

Cercetătorii din Israel, de la Tel Aviv, au constatat că stresul, care cauzează şi inflamaţie în corp şi poate mări presiunea sângelui, poate prezice un declin cognitiv după un eventual accident vascular cerebral. Acest studiu a fost prezentat în fața a peste 300 de medici și cercetători care au aflat despre noile soluţii pentru pacienţi la congresul Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii. Organizaţia condusă de profesorul Dafin Mureşanu a reunit la Baku, în Azerbaijan, sute de experţi de pe mai multe continente.

Citeste si…

Cei optimişti, care se mai şi relaxează, fac mişcare şi scapă de kilogramele în plus pot reduce şi nivelul toxic de cortizol indus de stres. Şi aportul caloric ar trebui redus cu 30 la sută, arată unele studii.

Ultimele studii le-au oferit medicilor instrumente care pot prezice cu acurateţe evoluţia după un atac cerebral, inclusiv cele imagistice. Pe lângă cei stresaţi, şi cei cu simptome depresive, obezitate, diabet sau boli renale ar putea evolua mai rău.

România are cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa. La noi, atacul cerebral e a doua cauză de deces, după bolile cardiovasculare.

În mod ideal, serviciile de reabilitare sunt furnizate de o echipă multidisciplinară de asistență medicală cu pregătire în neurologie, aistență medicală de reabilitare, terapie ocupațională și terapie de limbaj. Aceste echipe sunt coordonate, în baza unor competențe aprobate și a unor protocoale medicale riguroase de către medici neurologi specializați în reabilitare. Acestora li se adaugă lucrătorii sociali, psihologi, psihiatrii, consilieri, fizioterapeuți și asistenți medicali specializați în reabilitare.

Neurologie
Prof.dr. Dafin Mureșanu

“Procesul de recuperare neurologică este unul complex, iar finalizarea reabilitării formale, care în principiu durează 3-4 luni de la producerea unui AVC, nu ar trebui să însemne sfârșitul procesului de restaurare a pacientului” a precizat prof.dr. Dafin Mureșanu. Acesta a adăugat că “interesul central al cercetătorilor științifici, precum și cel al factorilor de decizie constă în necesitatea unei mai bune înțelegeri a impactului îngrijirii de reabilitare care diferă din punct de vedere al rezultatelor, de la un pacient la altul, în special în ceea ce privește utilizarea resurselor și costurilor, încercându-se în permanență găsirea unor soluții de eficientizare

Supraviețuitorii unui AVC pot urma un astfel de program începând din perioada spitalizării, la domiciliu sau în centre speciale de recuperare. O problemă existentă la nivel naţional, cu care se confruntă pacienţii care au suferit, în special, un Accident Vascular Cerebral , este dată de lipsa centrelor de recuperare neurologică.

Citeste si…

Potrivit celui mai recent studiu RES-Q al ESO (European Stroke Organisation), în 10 spitale din România au fost internate 1.052 de persoane care au suferit un AVC. Dintre acestea, doar 5,4% au beneficiat de centre speciale de recuperare neurologică, 3,2% au fost plasate în aziluri de îngrijiri medicale, 3,6 % au fost redirecţionate către alte spitale, 14% au decedat, în timp ce 73,8% au fost trimise acasă, principala cauză fiind lipsa acută a centrelor de neurorecuperare .

Statistici ale Accidentul Vascular Cerebral

În ceea ce priveşte Accidentul Vascular Cerebral, aproximativ un milion de cazuri se înregistrează anual în Europa, studiile fiind raportate la o populaţie  de 500 de milioane de locuitori. La nivel mondial, AVC  constituie o a treia cauză a deceselor înregistrate, după bolile cardiovasculare şi cancer şi, conform ultimei raportări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au fost înregistrate în întreaga lume peste 17 milioane de cazuri noi de AVC, aproximativ 60% dintre aceşti pacienţi decedează, iar ceilalți rămân cu diverse grade de dizabilitate permanentă. România este plasată, potrivit ultimelor statistici, în primele trei ţări europene în ceea ce priveşte incidenţa crescută a bolilor cerebrovasculare, precum şi mortalitatea de cauză cerebrovasculară. Prevalenta AVC in Romania este de 0,1% pentru grupa de varsta sub 40 ani, 1,8% pentru grupa de varsta 40-55 ani, 4,3% pentru grupa de varsta 55-70 ani şi 13,9% la varsta de peste 70 de ani. România înregistrează încă cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa (21,64%), la nivel national fiind a doua cauză de deces, după bolile cardiovasculare.

Popescu Daniela

Daniela Popescu – Jurnalist la DoctorulZilei.ro

Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății și al stilului de viață, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz monden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie și prevenție.

Experiență profesională și formare: Daniela a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, unde și-a descoperit pasiunea pentru jurnalismul de sănătate. Înainte de a se alătura echipei DoctorulZilei.ro, a colaborat cu diverse publicații online și reviste de specialitate, unde a acoperit teme variate precum inovațiile medicale, alimentația echilibrată, tendințe în medicina preventivă și campanii de informare publică.

Rol la DoctorulZilei.ro: În cadrul DoctorulZilei.ro, Daniela Popescu realizează zilnic articole de informare, știri de ultimă oră din domeniul medical, reportaje despre noile descoperiri științifice și interviuri cu specialiști. Ea este cunoscută pentru modul clar în care explică subiecte complexe și pentru responsabilitatea cu care tratează informațiile de interes public, verificând întotdeauna sursele și promovând educația pentru sănătate.

Abilități și expertiză:
Redactare și editare: Articole de actualitate, interviuri, reportaje și analize. Documentare: Identificarea surselor credibile, verificarea informației, colaborare cu experți. Comunicații digitale: Utilizarea platformelor sociale pentru promovarea sănătății și dialog cu cititorii.

Valori profesionale:
Daniela Popescu pune accent pe informarea corectă și echilibrată a publicului, respectarea deontologiei jurnalistice și protejarea dreptului la sănătate al cititorilor. Ea susține importanța prevenției, a stilului de viață sănătos și a dialogului deschis între specialiști și publicul larg.

Citate relevante:
„Cred că jurnalismul de sănătate are rolul de a aduce informația medicală mai aproape de oameni, într-un limbaj accesibil și responsabil.”

Contact: Pentru subiecte de actualitate, propuneri de interviuri sau colaborări, Daniela Popescu poate fi contactată la adresa redacției DoctorulZilei.ro sau prin intermediul paginilor oficiale de social media.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel