Sari la conținut

Prof. dr. Dafin Mureșanu atrage atenția că accidentul vascular cerebral poate fi și silențios. ”Orice persoană cu aceste simptome trebuie să meargă urgent la doctor!”

Neurologie

Profesor doctor Dafin Mureșanu, președinte al Societăţii de Neurologie din România (SNR) și președintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei și Neuroplasticităţii (SSNN), explică ce trebuie să facem pentru a preveni pericolul de accident vascular cerebral și ce trebuie să știm despre AVC.

”Când o persoană a avut un accident vascular cerebral, fie are un deficit motor, adică nu mai are putere în mână sau în picior, fie apar alte manifestări: o asimetrie a feței sau o deficiență de limbaj, un episod de pierdere a memoriei de scurtă durată sau o vedere dublă, amețeli grave – nu orice fel de amețeală. O persoană care are aceste simptome trebuie să se prezinte de urgență la un control neurologic. Chiar dacă aceste simptome dispar – noi numim acest tip de incident accident ischemic tranzitor – trebuie să fie tratate cu maximă seriozitate, pentru că în acel moment este clar că în curând poate urma un accident vascular cerebral grav,” a explicat neurologul Dafin Mureșanu.

Profesorul atrage atenția că se pot produce și așa-numitele accidente vasculare silențioase. Pentru asta este nevoie de control periodic, pentru a se putea detecta semnele fine la examenul neurologic, pentru a vedea care sunt factorii de risc. În caz contrar, aceste accidente mici se cumulează și apar problemele foarte grave.

Oamenii trebuie să se prezinte la medic pentru control periodic, să aibă o relație strânsă cu medicul de familie și, dacă au avut un accident vascular cerebral, cu medicul neurolog curant.

Pentru a preveni astfel de evenimente, medicul susține că o dietă mediteraneană – bazată pe ulei extravirgin de măsline și nuci – reușește să scadă recurența, adică apariția unui nou eveniment vascular. Sunt, de asemenea, studii în desfășurare legate de stres și de activitatea fizică. Sedentarismul este clar că ne expune la un risc înalt, dar există studii care încearcă să evalueze ce impact are activitatea fizică, mai exact, care este contribuția reală a acesteia la scăderea riscului de AVC. Sunt studii care arată că este foarte important să avem o activitate fizică susținută.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel