Prof. dr. Dafin Mureşanu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, ne vorbeşte despre diagnosticarea corectă, prevenţia, tratamentele inovative şi metodele eficiente de recuperare în afecţiuni precum Accidentul Vascular Cerebral (AVC), Traumatismul Cranio-Cerebral (TCC) şi boala Parkinson.
Acestea au fost, de altfel, principalele teme de dezbatere din cadrul reuniunii ştiinţifice de la Malaga, care a reunit peste 200 de specialiști, din ţări precum SUA, Rusia, Germania, Israel, Polonia, Elveţia, Suedia, Austria, Italia, Spania şi România, și care avut loc la începutul lunii octombrie, în Spania.
Potrivit profesorului Dafin Mureşanu, la inițiativa căruia a fost înfiiințată, în 2005, Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), alături de prof. dr. Ovidiu Băjenaru de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, anul acesta, dezbaterile s-au axat pe două mari coordonate ale neurologiei, Accidentul Vascular Cerebral (AVC) şi Traumatismul Cranio-Cerebral (TCC) aducându-se în prim plan noi abordări în diagnostic şi tratament.
Mult mai important însă, spune doctorul Mureşanu, este faptul că, în aceste cazuri se depăşeşte metoda paleativă, amplificându-se tot mai mult idea de recuperare, ceea ce a condus în ultimii ani la dezvoltarea unor tehnici şi metode inovative menite să repoziţioneze actul medical şi astfel, să-i confere pacientului afectat perspectiva unui stil de viaţă cât mai aproape de normalitate şi, în unele cazuri, să-l poată integra perfect în familie şi societate.
În recuperarea oricărui tip de deficit neurologic nu poți lucra cu standarde de masă
„Partea aceasta de recuperare are niște particularități care o transformă într-o știință care trebuie personalizată. Recuperarea în orice tip de deficit neurologic în general ar trebui începută rapid. Adică nu poți lucra cu standarde de masă. În general, în modelul de înțelegere și de operare a conceptului, tendința este să simplificăm, să standardizăm.
De exemplu, în cazul unui accident vascular cerebral. La ce interval de timp trebuie începută recuperarea? Vrem să știm clar. Nimeni nu poate să spună clar treaba asta pentru că nu există o soluție unică pentru toată lumea. Este absolut în funcție de fiecare persoană.
„Asiguratorul, cei cu litigiile vor totul standardizat”
Medicina bazată pe dovezi nu este aplicabilă complet, pentru că nu poți să repari cu o șurubelniță toate tipurile de aparate, de aceea au trusă de scule.
În mediul de business nu poți rezolva toate problemele. Știința lucrului cu bolnavul este una foarte serioasă și separată de știința evaluării medii a unor parametri de abstracție. Este mai mult pentru cei care se ocupă de aspectele economice legate de finanțarea sistemului de sănătate. Ei ar vrea să știe tot și să standardizeze lucruri care, foarte bine știm, lucrul acesta nu este posibil. În unele patologii se poate, în altele nu se poate.
Recuperarea nu face parte dintre ele, dar noi facem efortul ca să avem o imagine medie bună și atunci putem acoperi un număr rezonabil de cazuri, dar asta nu înseamnă că cineva din afara corpului medical, care o viață întreagă a lucrat, să vină să să se uite în fișă și să spună că nu e bine pentru că în standarde îmi spui că normezi atâtea lucruri, atâția bani pentru pacient… de unde știu că nu ai pus mai mult sau mai puțin. Cum nu ne interferăm noi în activitatea contabilă, nici ei nu trebuie să interfereze în activitatea medicală, pentru că persoana are de suferit.
În esență, trebuie o cale de bună înțelegere și evaluare a tuturor, probabil din acest motiv, întregul concept de structurare a unui mecanism și a unei, să zic așa, practici de recuperare la nivel național e foarte greu de pus la punct. Există niște principii pe care încercăm, trebuie să le punem.
„Serviciile medicale în materie de accidente vasculare cerebrale au fost zero până acum cinci ani”
„Fiecare vârstă și fiecare patologie are specificul ei. Recuperarea este, până la urmă, una dintre cele mai importante resurse terapeutice în bolile neurologice. E foarte importantă recuperarea.
În România, sistemul nu este organizat, ar trebui să preia continuitatea bolnavului și să îl ducă într-un sistem logic. Este foarte greu. Ar trebui să preia în continuitate bolnavul și nu avem astăzi puse la punct nici mecanismele de rezolvare a patologiilor, cum este accidentul vascular cerebral.
În România, cea mai mare cauză de mortalitate este AVC. Noi nu avem rezolvată problema tratamentului acut. S-a făcut foarte mult comparativ cu ceea ce nu era nimic acum câțiva ani, dar mai sunt multe lucruri de făcut.
Noi suntem o țară în care serviciile medicale în materie de accidente vasculare cerebrale au fost zero până acum cinci ani, când am început să mișcăm. Până atunci erau două unități pentru accidente vasculare la o populație de 19 milioane, cât am mai rămasm ceea ce înseamnă nimic.
La parametri la factori de risc și la indici suntem rău.
În Austria, pentru o populație de 8 milioane sunt 57 de unități, în Ungaria sunt zeci unități. Avem deci o problemă cu preluarea pacienților și cu tratamentul. Nu se face o tromboliză la noi decât foarte puțin. Aceste cifre nu se pot schimba imediat, necesită ani de zile”.
„A trăi în România înseamnă a fi purtătorul unui risc mai mare. Nu poți să eviți stresul câtă vreme e în sângele și în cultura ta”
„În România, modul de viață înseamnă și sistemul nostru de viață. A trăi în România înseamnă a fi purtătorul unui risc mai mare. Mediul este mult mai stresant, interacțiunile, relațiile umane, au o anumită dinamică. Modul în care noi trăim și muncim nu se respectă, pauzele de masă nu există și nu avem o structură stabilă, ceea ce creează o tensiune socială profesională, foarte multă instabilitate.
Presiunea psihologică și stresul reprezintă un factor de risc, iar noi ne calificăm ca zonă de risc din toate punctele de vedere. S-a făcut mult pe partea de asistență, dar nimeni nu poate schimba profilul cultural și modul în care noi ne comportăm.
„Nu vorbim de semne medicale,vorbim de cum trăim”
„Putem discuta de niște factori de risc medical care sunt supercunoscuți. Ne ocupăm de ei, dar sunt și factori de risc cuantificabili, aceștia au o pondere limitată.
Semnele clinice ale AVC-ului fac diferența între factori de risc pe care îi avem și semnele de debut. Te duci la medic, iar acesta evaluează după criteriile cunoscute momentului acesta.
Să facem diferența între niște factori de risc și semnele de debut. Este deja târziu, pentru că oricum îl faci. Problema e că îl faci, dar trebuie să ajungi repede ca să scapi cu o formă mai ușoară, astfel ești eligibil pentru tromboliză, pentru un tip de intervenție care se face.
Trebuie să încerci să previi și să amâni boala vasculară, s-o duci la vârste cât mai mari, pentru că vârsta în sine este un risc.
Nu poți să eviți stresul câtă vreme e în sângele și în cultura ta.
Societatea omenească este bazată pe paradigma creșterii economice, nevoia generează un ritm de competiție.
Este unul dintre elementele de creștere a stresului în societate. Mass-media este un driver folosit de diverse forțe. Nu e vorba de lucruri mici, la nivel de țară. Aceasta este paradigma societății în care trăim.
Economia, mass-media, știrea negativă vinde. Antena făcut un experiment, fără accidentele de la ora 5.00, iar audiența și prăbușit pur și simplu
„Dacă toată viața a fost construită pe aceasta si tu de când eşti mic primeşti această educatie și trăiești în acest mediu, sigur, vei absorbi și vei detecta acest lucru. Deci dacă ai o aprehensiune pentru lucrurile alea, dacă vei construi o societate care să rejecteze răul vei avem o societate care nu este sensibilă.
Se întâmplă la nivel macro să nu ai timp de contemplare, meditație, de lucruri bune, pozitive. Să nu ai timp să gândești să râmâi cu tine.
Întrega societate este gândită pe modelul extragerii elementelor violente, instinctuale.
Societatea are la momentul actual un profil caracterizat în a te ţine captiv să nu ai timp să rămâi cu tine să gândești. De ce trebuie să fie 300 de canale tv?
La ora actuală, trendul este unul spre evoluție negativă și pe competiţie şi rivalitate. Modelul social la nivel global este societatea individualistă, bazată pe libertăți și nevoi individuale, are în ea germenii extincției.
Este o societate care produce puțini copii, este una a egoismului. Paradigma este vreau să îmi trăiesc viața. Este cea mai de succes propagandă și asta te deresponsabilizează, te face egoist.
Soluţia nu este nici la psihologi
„Psihologii au făcut și ei o anumită școală și ei știu ce au învățat și ce au învățat nu este o știință care să ofere soluții. Iar în ceea ce priveşte allcoolul, acesta elimină stresul, este un anxiolit, reduce pe moment, pentru scurt timp, senzația de frică, nu stresul. Îți ridică barierele pentru foarte scurt timp și având efect pozitiv și dacă îl tolerezi bei mai mult”
„Sistemul de recuperare, încotro? Ce proiect național să ai când nu există înțelegere în nimic”
„Să luăm cea mai mare patologie AVC-ul, care se tratează în unitățile unde trebuie să existe un compartiment de recuperare, după care trebuie să îl transferi.
Încercăm să ajungem treptat la un sistem. Să luăm AVC-ul care se tratează în mod normal în unitățile medicale, apoi trebuie transferat, este a doua staţie, deci tot intraspitalicesc. Din recuperarea asta pe om fie îl trimiți acasă, fie trebuie să îl transferi într-un alt centru de lungă durată, dar care poate fi tot medical, într-un sistem care depinde de finanțarea sistemului de sănătate.
În alte țări, compartimentul ăsta este dezvoltat prin clinici comunitare. Structurile locale dezvoltă și investesc și plătesc medici care să absoarbă treaba asta. Și la un moment dat oferă servicii de recuperare la domiciliu. Aceasta este secvența. Așa trebuie să arate un sistem Noi nu am reușit să facem primul segment, cel acut. Ce așteptare să avem să construiești un întreg.
Ce proiect național să ai când nu există înțelegere în nimic
„Trebuie să ai un sistem care să rezolve problemele sociale. De cazurile irezolvabile cine se ocupă? Putem ajunge în situația de a avea nevoie de asistență permanentă.
Să ajungem în situația că ne învață unul că e mai bine să te eutanasieze?
Nu ne gândim decât dacă pățim noi ceva. Întotdeauna ni se pare că nouă nu ni se poate întâmpla și atunci nu gândim la realitate, deci e o dramă”.
